Recunosc că am fost atrasă de această carte după niște impulsuri superficiale, începând de la faptul că a fost foarte dezbătută în mediul literar și terminând cu titlul și coperta, care erau de adăugat la colecție, ambele.
Însă, subiectele majore relatate în această carte sunt departe de registrul superficialității, chiar dacă autoarea le-a împachetat într-o poveste menită să aducă speranță, după cum chiar ea afirmă.
Salama, o tânără studentă la Farmacie, cu visuri de a colinda lumea largă, va fi nevoită să se maturizeze înainte de vreme, și să învețe meseria de doctor din mers, pentru a oferi ajutor victimelor războiului, căci Moartea este un dascăl excelent.
Ea a rămas singură pe lume, când debutul războiului civil din Siria a prins restul familiei în ghearele morții. Mintea ei, trecând prin traume atât de adânci, va încerca să blocheze acele traume, și îl va proiecta pe Khawf, care va fi ca un fel de vocea rațiunii. O mai are pe Layla, cumnata ei însărcinată, care se va dovedi că, de fapt nici ea nu mai există; o răsturnare de situație la care eu nu m-am așteptat.
Apoi, Kenan, un tânăr înflăcărat și dispus să lupte pentru patria lui, va intra în viața Salamei, aducând cu el briza dragostei și speranței, în tot acel haos. Cei doi vor pendula între sentimentul de a rămâne în țara lor și a înfrunta pericolele, cu prețul vieții, sau supraviețuirea, emigrând pe meleaguri mai sigure.
Tineri crescuți foarte bine, în spiritul loialității față de țară și credința lor, tineri care fac cinste acelui popor.
Cu ce am rămas citind această carte
Ce bine stăm noi în bula noastră confortabilă și ușor utopică, în țărișoara noastră, căreia toți îi găsim n cusururi, dar parcurgând aceste pagini-mărturii, despre ce trebuie să îndure alți oameni pe pămîntul lor, hăituiți de nevoie din patria lor mamă, zi de zi având în minte doar supraviețuirea, suferind de foame, parcă mai pătrunde aerul trezviei prin fisurile bulei noastre. Cel puțin, așa a fost la mine, nu știam cât de gravă e situația în Siria, chiar în amănunt. Și mai cred că în asta constă valoarea unor astfel de lecturi; în primul rând, ele sunt necesare, să ne mai ridice vălul ignoranței. Ignoranța este o binecuvântare chiar nu cred că se aplică când ne referim la revoluția siriană devenită război cu implicare internațională, cu peste 600.000 de victime, de la începutul izbucnirii ei, din martie 2011.
Scriitoarea a zugrăvit povestea țării ei, în culorile adevărului, dar acest adevăr a fost îndulcit de prospețimea arborilor de lâmăi orientali, care impregnau mirosul dătător de viață și speranță, în contrast cu mirosul de putreziciune, război și neputință. Cât timp înfloresc lămâii, lupta nu este pierdută, speranța nu va muri niciodată. Și de povestea de dragoste.
Cred că mesajul pe care vor să-l transmită unii oameni care au și darul de a scrie povești, în speță dacă ne referim la cărți bazate pe fapte reale, (războiul civil sirian) este mai important decât felul cum a fost transmisă această poveste, care poate mai șchiopătează pe ici, pe colo.
Unele idei erau repetitive, din punctul meu de vedere, iar povestea de dragoste puțin stângaci conturată, parcă să fie doar un adjuvant în îndulcirea anumitor pasaje greu de citit, despre ororile acestui război, și pentru a strecura doza de frumos și bine, dătătoare de speranță. Acesta e și primul roman scris de Zoulfa Katouh, un detaliu de reținut, totuși. Cu siguranță, merită să fie citită, măcar pentru faptul că vom aprecia poate mai mult, faptul că la noi încă domnește pacea, față de poporul sirian.
Alte recenzii de la Zoulfa Katouh:
