Recenzie Continentele insomniei de Gabriel Liiceanu

de | oct. 15, 2018 | Filosofie, Literatură Contemporană, Literatura Română, Recenzii cărți

  (…) nevoia de libertate e a celor putini si alesi (pag.71)

     Continentele insomniei este o colecție de 7 eseuri – cu temele: libertate, Dumnezeu, plictiseală, prostie, frumusețea ascunsă, îndrăgostire, neintalnire – în care Gabriel Liiceanu își “deapănă” firul relatărilor, întrebărilor, frământărilor, analizelor, insomniilor în stilu-i caracteristic, pe care l-am numit și cu altă ocazie acela al unui dascăl rafinat, care nu doar povestește frumos, dar și cu multă substanță.

Citindu-l, nu ai cum să spui că nu ai dobândit măcar puțină cunoaștere în plus, puțină maturitate, puțină înțelegere a lumii din jur. Și, trebuie să spun, pentru un cititor neexperimentat într-ale filozofiei, este un prețios atu al cărții faptul că, la tot pasul, cele supuse discuției sunt exemplificate, sunt arborate în trimiteri.

Astfel, imaginea devine măcar parțial clară , de fapt, atât de clară cât să prinzi gustul, iar dacă, ulterior, vei năzui să cunoșți imaginea întreagă, frumusețea ascunsă, atunci nu-ti rămâne decât să o recitești, până când vei simți că ai descifrat, în sfârșit, cheia ascunsă, mesajul intim.

Filozofie și episoade biblice. Au oare oamenii nevoie de libertate? Am fi tentați, majoritatea, să răspundem afirmativ. Dar dacă ni s-ar spune că, pentru a fi dobândită, este nevoie mai întâi de supunere oarbă, de necunoscut și obstacole, ar mai fi același răspunsul?

Câți dintre indivizi, smulși din robia monotoniei zilnice, nu ajung imediat să o regrete, speriați de imensitatea necunoscută care li se deschide în față, cu care nu știu ce să facă, și în care, până la binele promis (sau doar sperat!), trebuie mai întâi să bâjbâie și să sufere?

Îl căutăm pe Dumnezeu, ajutându-ne de Cioran și faimoasele sale insomnii. “De la ce punct încolo luciditatea devine nocivă?” se întreabă G.L. într-un punct al cărții, și mărturisesc, m-am întrebat și eu, în repetate rânduri.

Cât de autentice sunt credința, dialogul și toate ritualurile pe care le practicăm în numele Lui, dacă adesea, infaptuindu-le, simțim plutind și un sâcâitor scepticism?

“Defectul nostru este că avem destulă pasiune pentru a ne apropia de El, dar nu destulă naivitate pentru a crede”, spunea Cioran, după cum ne anunță autorul.

Personal, nu știu să  spun dacă naivitatea este obstacolul care ne împiedică pe unii dintre noi să simțim credința autentic. Înclin, mai degrabă, pentru un intrus din tagma orgoliului.

Trebuie să spun, în analiza unui subiect ca plictiseala, nu m-aș fi așteptat să găsesc trimitere la Doamna Bovary a lui G. Flaubert, dar, o dată înțelese firul și argumentele, nimic nu mi se pare mai logic decât această paralelă.

De ce ne plictisim? este titlul eseului cu numărul 3 și unul dintre preferatele mele din carte, poate și pentru faptul că am simțit  mai multă literatură, mai multă realitate decât celelalte.

Va sâcâie / displace prostia? Atunci fuga sub pat, definitiv, fiindcă umblă o veste cumplită, cum că “toți suntem proști” – incluzând aici și pe acei fantastici care le știu pe toate, oricând…

     Ce ne facem cu calul negru? lasă deschisă, încă o dată, ușa către zeci de întrebări și căutări… Despre darul nobil, acea parte valoroasă a fiecăruia dintre noi, pe care o irosim, despre strâmbătatea care sălășluiește tot în ființa noastră, despre îndrăgostire.

Citiți! Citiți Gabriel Liiceanu! Citiți Continentele insomniei!

NOTA: 9 / 10

 

 

 

Titlu: CONTINENTELE INSOMNIEI
Autor: Gabriel Liiceanu
An apariție : 2017
Editura: HUMANITAS
Nr. Pagini: 345
Limba: Română
Gen Literar: Literatura contemporana
Nota recenzorului: 9 / 10
Vizualizari recenzie: 1708

Alte recenzii de la Gabriel Liiceanu:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Adelina Sănduleac a fost redactor Booknation.ro și a scris 100 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Adelina Sănduleac aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments