Pachinko este saga unei familii dezrădăcinate de coreeni, ce se văd nevoiți să-și părăsească țara aflată sub dominație japoneză, să îndure foamea și oroarea unui război și să se stabilească într-o țară ce îi tratează cu superioritate, cruzime și rasism, în care trebuie să trudească din greu pentru a supraviețui, în timp ce privesc neputincioși cum țara lor natală, sub influența marilor puteri, se divide în două jumătăți tot mai străine lor și mai de neatins.
Pe perioada a patru generații, urmărind în special viața tinerei Sunja, obligată de rușinea unui copil din flori, să se mărite cu un preot protestant coreean și să emigreze în Japonia cu acesta, dar și a celor doi băieți ai ei, născuți și crescuți în Japonia, dar tratați ca paria toată viața, simțim barierele sociale, materiale, etnice, religioase și culturale cu care această familie e nevoită să lupte constant.
Povestea este împărțită în trei mari capitole:
I. Orașul natal (1910-1933)
II. Patria (1939-1962)
III. Pachinko (1962-1989)
Pachincko este un joc japonez mecanic, ce se desfășura în niște localuri în genul cazinourilor moderne, unde coreenii munceau cu speranța că vor reuși să scape de mizerie și sărăcie și vor câștiga un statut respectabil printre japonezi, cu ajutorul câștigurilor bănești. Bineînțeles că acest lucru rămânea un vis, respectul japonezilor fiindu-le, decenii la rând, interzis. De asemenea, exista riscul să intri în contact cu bande periculoase, organizații ce se ocupau cu prostituția și traficul de droguri, ce controlau piața neagră și recuperarea banilor sau asigurau protecția unora prin violența, cunoscutele bande Yakuza.
Inițial, Min Jin Lee a dorit să numească romanul Motherland, dar s-a răzgândit deoarece, în urma numeroaselor interviuri luate coreenilor stabiliți în Japonia, a realizat cât de mare e impactul și importanța pe care jocul o are în viața lor.
Coreenii emigrați în Japonia au primit statut de rasă inferioară, au fost disprețuiți și priviți cu dezgust de japonezi și nu li se permitea decât munca grea, de jos, care abia le asigura supraviețuirea. Trăiau in cartiere separate, la periferie, în case închiriate și mici în care se înghesuiau familii numeroase. În ochii japonezilor, coreenii rămâneau, fără excepție, un popor violent, lipsit de proverbiala răceală și detașare japoneză, mincinos, viclean, fără ambiții și murdar. Statutul de outsiders era valabil atât pentru generația care imigrase, cât și pentru generațiile următoare care se născuseră și crescuseră pe pământ japonez și care nu puseseră piciorul niciodată în Coreea. Asocierea cu acești oameni era pentru japonezi degradantă, chiar dacă mulți le erau superiori ca intelect și umanitate, iar comportamentul și regulile impuse coreenilor întrețineau deschis acest conflict etnic.
Copiii coreeni erau persecutați în școli de cei japonezi, bullyingul devenind cauza multor sinucideri și abandonuri școlare. Învățau doar japoneză, limba maternă fiindu-le practic aproape necunoscută, mai ales dacă nici în familie nu era folosită.
Am admirat-o foarte mult pe Sunja, mi-a plăcut mândria, loialitatea și ambiția ei; a plătit prea scump pentru o greșeală din adolescență, pe care și-a asumat-o cu maturitate și pe care a încercat prin modul ei de viață integru s-o îndrepte. Moralitatea și decența ei sunt valori incontestabile și, în ciuda tuturor greutăților, a reușit să-și păstreze demnitatea și să facă ceea ce eticheta socială îi impunea să facă. În vremuri disperate, se impun măsuri disperate, iar Sunja nu și-a pierdut nicicând speranța sau curajul, chiar dacă soarta sau norocul n-au trecut niciodată de partea ei. A reușit să se adapteze la viața grea, chiar să se ridice peste medie și să-și găsească locul.
Destinul femeii e suferința.
Viața în Coreea înainte și după război, dar și situația gaijinilor în Japonia pe perioada a mai mult de jumătate de secol, este foarte bine conturată și detaliat dezvăluită, fiind evident că autoarea s-a documentat temeinic și a fost interesată de contextul real istoric și social. Marea forță a poveștii se regăsește în detaliile vieții sociale, de zi cu zi, de la obiceiurile primitive ale pescarilor din Coreea până în intimitatea caselor din cartierele coreene ale Osakăi. Deși Japonia nu i-a asigurat dreptul la supraviețuire și l-a sortit de la început extincției, acest popor s-a ambiționat să nu dispară, convins că trebuie să existe și pentru el un loc sub soare.
