Sursă imagine: Booklet fiction
„Prizonierul B-3087”, de Alan Gratz, este un roman istoric. Acesta este bazat pe povestea adevărată a lui Ruth și Jack Gruener. Scrisă la persoana I, deci având o perspectivă narativă subiectivă, naratorul-protagonist este urmărit pe parcursul vieții sale, de la o viață normală de adolescent până la chinurile îndurate zilnic în lagărele de muncă sau de concentrare naziste.
Cartea a reușit să-mi reîmprospăteze în minte și în inimă amintirea Holocaustului. Yanek, un băiat evreu de 13 ani, duce o viață tipică în Cracovia până când represiunea împotriva evreilor este declanșată de naziști. Astfel, adolescentul ajunge să se ascundă, împreună cu familia sa, într-un coteț de porumbei. Din nefericire însă, acest lux nu îi va fi permis multă vreme. Prin ce va fi forțat să treacă de către autoritățile naziste vă las pe voi să descoperiți… Pot spune doar că scenele descrise sunt de o brutalitate și cruzime groaznice, care cu greu ar putea lăsa pe cineva rece. Și, desigur, asta e foarte bine, întipărindu-ne în minte și inimă grozăviile prin care au trecut atât de mulți oameni nevinovați. Rememorarea suferințelor acestor persoane este un lucru pe care cred că suntem responsabili cu toții să îl facem, iar acest roman ne oferă prilejul potrivit.
Comportamentul lipsit de orice urmă de umanitate al ofițerilor antisemiți este evidențiat de scene în care aceștia rănesc și umilesc cu brutalitate prizonierii evrei doar pentru propria distracție. Lipsa de mâncare, apă, igienă, odihnă și munca până la leșin (caz în care erai împușcat pe loc), precum și marșurile morții, drumuri lungi, pe jos, unde cei care nu mai rezistau erau uciși instantaneu etc. sunt experiențe tipice acestor lagăre. Cadavrele sunt atât de multe și pretutindeni, încât oamenii se obișnuiesc cu ele la fel cum noi nu găsim nimic surprinzător în existența copacilor în jurul nostru. O privire considerată greșită țintită către supraveghetori atrage după sine un glonț mortal. Îndrăzneala maximă de a nu fi supus, de a te revolta, fie și printr-un simplu cuvânt, cere imperios moartea divergentului, cât și a altor prizonieri complet nevinovați. Acestea sunt doar o parte dintre faptele care mi-au rămas definitiv tatuate dureros în memorie.
Astfel, recomand cartea oricui interesat de povestea lui Ruth și Jack Gruener. Țin însă să menționez că, pentru cititorii pasionați de subiect, care au în spate mai multe lecturi de acest gen, romanul nu prezintă elemente de noutate în materie, nici ceva deosebit sau original față de celelalte cărți din aceeași tagmă. Eu însumi am citit-o în special pentru a-mi îmbunătăți nivelul de engleză (fiind o ediție bilingvă), nu îneapărat pentru poveste, fiind familiarizat oarecum cu subiectul din alte cărți precum „Maus”, de Art Spiegelman și „Fiecare moare singur”, de Hans Fallada. Pentru oricine își dorește să-și testeze sau dezvolte vocabularul în limba engleză, cred că e o opțiune ideală. La fel și pentru copii, cartea fiind destinată mai ales copiilor și tinerilor.
Erau mii de prizonieri la Plaszow, majoritatea purtând steaua galbenă a lui David pe uniforme, care arăta că erau evrei. Dar nu după mult timp am aflat că erau și alți prizonieri, care purtau triunghiuri de culori diferite. Banderolele roșii aparțineau prizonierilor politici. Verdele era pentru criminali. Banderolele negre erau purtate de țigani, dar erau foarte puțini dintre aceștia, pentru că de obicei erau împușcați pe loc. Purpuriul era pentru martorii lui Iehova. Homosexualii purtau roz.
Am ales să inserez în recenzie acest citat, pentru că mi-a atras atenția asupra modului inuman de a eticheta oamenii, repartizându-i în câte un pătrățel cu granițe bine delimitate, de unde nu sunt eliberați nicicum de gardienii care pot reprezenta la fel de bine societatea. Iată la ce duce o astfel de etichetare josnică, care nu ține cont de personalitatea unei ființe umane în ansamblul ei…
În cazul în care am reușit să vă stârnesc interesul pentru carte, vă doresc o lectură… memorabilă!
Alte recenzii de la Alan Gratz:
