„Istoria trăiește prin memorie. Moare când încetează să mai discute cu ea”. Această lecție nu a încetat să-mi acapareze rațiunea pe tot parcursul unei lecturi, pe care nu mă tem să o numesc specială: volumul „Acuarele” semnat de jurnalista poloneză Lidia Ostałowska, tradus la Editura Ratio et Revelatio. Pentru că până în acest moment identitatea autorului îmi rămânea cu desăvârșire necunoscută, am decis să fac o mică cercetare, care mi-ar clarifica tendințele sale scriitoricești și mecanismele narative, care reprezintă un amestec între trucuri jurnalistice și istorii ample, poziționate la limita beletristicii de calitate.
Lidia Ostałowska a absolvit cursuri de filologie polonă la Universitatea din Varșovia. Din anul 1989 este jurnalist la renumitul cotidian „Gazeta Wyborcza”. Autoare a unor reportaje despre cei a căror viață este mai grea – minoritățile naționale și etnice, femei, tineri aparținând unor subculturi și despre cei excluși din viața socială, precum și co-autoare a numeroase volume de reportaj. În 2000 a apărut ediția I a cărții Cygan to Cygan/ Țiganul tot țigan (ediția a II-a – 2012), în anul 2011 a publicat volumul de reportaj Farby wodne/Acuarele (nominalizat la Premiul Literar Nike 2012 și la Premiul Gwarancje Kultury 2012), iar în 2012 – cartea Bolało jeszcze bardziej/A durut și mai mult (nominalizată la Premiul „Ryszard Kapuściński”).
Ce face Lidia Ostałowska în „Acuarele”? trasează portretele victimelor regimului nazist, dar o face prin ochii celei pe care istoria o va numi „pictorița personală a lui Josef Mengele”. Este vorba despre Annemarie Dina Babbitt, cea care la ordinele lui Mengele picta chipurile deținuților de origine romă, încarcerați în temutul și înfricoșătorul Auschwitz I. prinsă între nevoia de a supraviețui cu orice preț și necesitatea încheierii unui pact cu diavolul, Dina începe să-i culeagă portretele lui Mengele, care așa cum afirmă martorii oculari: „…nu lăsa niciodată impresia că i-ar trata pe ţigani ca pe oameni. Câteodată le zâmbea prietenos, altădată făcea cîte o glumă, de obicei mi-o adresa mie sau Sofiei. Îi chema pe următorii pentru portrete. O femeie cu părul cărunt, un bărbat, un băiat… De obicei, nu ne privesc în ochi, nu le poţi întîlni privirile.“
Prin ce este valoroasă prezenta carte? În primul rând, prin aportul inedit pe care îl aduce în analiza faptelor abominabile ale celui care a intrat în istorie drept cel mai odios medic. Mărturiile victimelor îl pun în lumina unui cercetător nebun, care își dorea să dezvăluie secretele eugeniei și a industriei umane, dar… Cu ce preț? Experimentele pe gemeni, pe femei însărcinate, studiul pe viu al siamezilor și apetitul său crescând pentru orice fel de anomalii – sunt doar câteva dintre capurile de acuzare care l-ar fi putut așeza pe Mengele pe scaunul electric sau l-ar fi adus în spânzurătoare.
Stupoarea care m-a încercat de-a lungul lecturii ține de reușita experimentului nazist, care arătase lumii întregi cât de ușor este să distrugi până și ultima fărâmă de decență umană. Relevant în acest sens este exemplul țiganilor, care își au un loc aparte în cartea lui Ostałowska. Aceștia, fiind nomazi prin definiție și totalmente libertini, s-au pomenit închiși între limitele unui regim atroce, care le-a distrus cu desăvârșire identitatea națională și pattern-urile comportamentale, aruncându-i în bezna unei stări care se înrudește cu moartea morală.
Deci, Lidia Ostałowska a reușit să arunce o lumină obiectivă asupra evenimentelor, nu doar prin prisma istoriilor minuțios alese, cât și prin observație jurnalistică, astfel încât să te instige la un studiu activ, la o senzație fină de justețe și echidistanță, ceea ce mi se pare extrem de relevant pentru astfel de lucrări. De ce?
- Să nu uităm că volumele care abordează fenomenului Holocaustului au sondat, exclusiv, subiectul evreilor, mai puțin cel al altor minorități rasiale. În cazul acestei cărți, avem o retrospectivă amplă asupra romilor, care s-au numărat în cifrele mari ale victimelor;
- Există mereu pericolul populismului în astfel de lucră, dar Ostałowska s-a detașat completamente de acest segment și ne-a oferit o lectură amplă, interesantă și, m-aș aventura să spun, completă.
Obișnuiesc să spun că unele cărți trebuie să fie obligatorii în programa școlară. Și „Acuarele” de Lidia Ostałowska se încadrează perfect în acest tipar, deoarece are un impact educativ pe măsura subiectului abordat.
Alte recenzii de la Lidia Ostałowska:
