Recenzie „Iubirile lui Hemingway povestite de el însuși” de A.E. Hotchner

de | oct. 2, 2020 | Biografii, Recenzii cărți

Iubirile lui Hemingway povestite de el însuși și consemnate de A.E. Hotchner este un volum biografic al marelui scriitor american care se axează pe viața amoroasă a acestuia.

O personalitate colorată și iubăreață

Hemingway a fost una dintre cele mai pregnante figuri ale secolului trecut, cu o operă ce a lăsat o amprentă adâncă în literatura secolului XX. Nici viața sa personală nu a fost mai prejos, Ernest fiind renumit pe străzile Parisului pentru firea sa petrecăreață.

Ca orice personalitate mondenă a acelor ani, Hemingway s-a bucurat de un mare lipici la fete. Cea mai mare parte a cărții îi este dedicată triunghiului amoros dintre scriitor, Hadley, prima sa nevastă și Pauline, amanta și ulterior, cea de-a doua doamnă Hemingway.

Triunghiul devastator

Cu toate că era îndrăgostit de Hadley, Hemingway nu a putut să nu își lase ochii să alunece la plăcerile frugale oferite de Pauline, moștenitoarea unui imperiu bogat din Arkansas. Banii și toate beneficiile aduse de aceasta l-au vrăjit pe scriitor, care toată viața va avea de suferit de pe urma acestui triunghi amoros.

La început a păstrat-o ca amantă, dar într-un final a cedat la insistențele concubinei cu vorbe dulci, așa că a trebuit să divorțeze de Hadley. Această ruptură de prima soție l-a schimbat radical pe Ernest, l-a distrus pe interior și l-a transformat într-un bărbat plin de regrete și amărăciune în suflet.

Detalii inedite din intimitatea unei prietenii de-a viață

Hotchner a fost un bun prieten de-al scriitorului, unul dintre puținele persoane pe care Hemingway le-a îngăduit să îi rămână prin preajmă. Prin acest volum, jurnalistul îi aduce un omagiu vieții iubărețe a romancierului, care este presărat cu momente intime și sincere.

Din relatările lui Hotchner cunoaștem o nouă latură a scriitorului, una necunoscută publicului larg, ce îl prezintă pe Hemingway ca un om cu suflet plăpând, chinuit și îndurerat.

Destănuirile cu Fitzgerald

Nici prietenia strânsă cu Scott Fitzgerald nu este lăsată în afară, Hemingway confesându-se de multe ori prietenului său despre cumpăna dureroasă prin care trece.

„I-am spus lui Scott că nu înțelegea faptul că să iubești două femei în același timp, să le iubești sincer, este cea mai gravă nenorocire care poate lovi un bărbat.”

Zboruri fatale

Tot din acest scurt, dar cuprinzător volum biografic aflăm și despre impactul devastator pe care l-au avut cele două accidente aviatice asupra vieții lui Hemingway.

Prozatorul nu și-a revenit niciodată complet după aceste impacte, urmând ca nu mult timp după să fie internat într-un spital de psihiatrie. Tratamentele cu electroșocuri nu i-au împunătățit cu nimic mintea firavă, astfel că gândurile sinucigașe își făceau apariția tot mai des.

În aceste ultime clipe, care au fost mai mult în ceață, Hemingway s-a gândit mult la prima soție și la imensul gol pe care aceasta l-a lăsat când au divorțat.

O iubire marcantă

M-a impresionat felul în care o diviniza, faptul că i-a fost muză în toate operele sale.

„Hadley, vreau să știi că ești partea veridică a oricărei femei despre care scriu. Te voi căuta pentru tot restul vieții.”

Lectura este una emoționantă, ce ne duce în caruselul minții novelistului american, unde regretele se împletesc cu succesele literare. Peste tot este urmărit de marea greșeală a vieții sale, abandonul căminului conjugal și implicit pierderea marei dragoste ce nu a putut fi nici când înlocuită.

Recomand cartea cu mare drag, este o lectură răscolitoare, unde iubirea primește aripile unui îndrăgostit blestemat de soarta răzbunătoare, o amuletă spre sufletul chinuit al unui mare scriitor și o destănuire a unei pritenii sincere.

Cartea se gaseste pe magazinul online Carti de suflet.

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Carti de suflet

Titlu: IUBIRILE LUI HEMINGWAY POVESTITE DE EL ÎNSUȘI
Autor: A. E. Hotchner
An apariție : 2019
Editura: HUMANITAS
Nr. Pagini: 180
Limba: Română
Gen Literar: Biografii si memorii
Nota recenzorului: 9 / 10
Vizualizari recenzie: 2553

Alte recenzii de la A. E. Hotchner:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar
Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar

Lumea pare să evolueze cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Cu o viteză pe care omul nu o poate măsura, cu o viteză pentru care omul se ferește parcă să o numească. Este viteza tehnologiei, a inteligenței artificiale și a algoritmilor! Știm! Știm asta pentru că...

Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom
Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom

Aceasta este o carte despre evrei, despre inumanul Auschwitz, despre teroare și exterminare.  Este o carte dureroasă, intensă și greu de digerat.  Ce o face diferită și specială față de toate celelalte povești din această perioadă dramatică? Felul în care ficțiunea...

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

5 1 vote
Article Rating
Ioana a fost redactor Booknation.ro și a scris 43 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ioana aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments