Am încercat să o citesc în română, dar mi-am dat seama ca limba lui Soljenițîn este doar rusa, limba lui este mai amplă și comprehensivă dacă o simți în acea în care a suferit el. Am trecut la rusă pentru prezență și a înțelege pe deplin greutatea descrierii acțiunii.
Gulagul rusesc nu este o tema atât de populară cum este cea a Holocaustului, ai mai mult noroc să auzi despre lagărele naziste decât despre exterminarea propriului popor în gulagurile staliniste, un tabu și astăzi resimțit în care, încă se slăvește conducerea serenă a Imperiului bolșevic.
Soljenițîn este „nesimțitul” care a luat penița în mână și a scris despre „viața” celor „norocoși”. Romancierul rus care a făcut cunoscută lumii istoria celor flămânzi și neîndreptățiți, reușind să publice lucrările sale în pofida piedicilor și a cenzurii.
O zi din viața lui Ivan Denisovici este mai mult o introducere în lumea gulagului, o scurtă istorie, cum el arată și orânduielile zilnice ale deținuților. O zi în care, cititorul reușește să parcurgă, pas cu pas, o mică „victorie”, în care Ivan Denisovici reușește să supraviețuiască încercărilor, a frigului cumplit, umezeală, lipsa unei alimentații normale. Printre rânduri, dacă sunteți atenți, reușiți să auziți cum scrâșnesc dinții de durere ale vocilor care tac. Sunt cei care îl urmăresc pe eroul nostru, ceilalți membri ai „familiei” din gulag, care au același statut, dar n-au replici în carte. Doar ofițerii, Ivan, doctorul, ei au dreptul la cuvinte în acele 24 de ore pe care le avem la dispoziție, ele trebuie să reușească să ne redea atmosfera unui spațiu care s-a oprit în timp, aici nu există dezvoltare sau viitor, doar sfârșit.
Recunosc, scrisul lui Soljenițîn nu este pe gustul meu, sentimentele descrise mai sus le-am stors din imaginația mea, autorul este scump la detalii, iar unele cunoștințe din istorie și câteva filme au reușit să completeze lipsurile din carte. Poate autorul a considerat că a fost destul de explicit, mie stilul laconic nu-mi priește mereu.
Nota vine o dată cu lipsa de substrat, prea puțin, eu am râvnit la ceva mai mult, poate am avut așteptări mai mari „не ёкнула” – „nu m-a atins”. Am și Iubește Revoluția! scrisă de același autor, și rămân doar cu speranța că…
Alte recenzii de la Aleksandr Soljenițîn:
