Eu, care am căzut în extaz când am citit Casa spiritelor de Allende cu toată reticența care mi se mai activează când mai încerc câte o dezamăgire citind o carte de-ale ei, n-aveam cum să nu fiu captivată și cucerită de povestea lui Bonnefoy. America de Sud, cu legendele ei pline de realism magic, cu ritualurile străvechi ce împart grotescul și fascinantul, cu oameni pasionali și neînfricați și ambientul de dolce far niente, n-are cum să nu-ți întărâte și să nu-ți ațâțe simțurile.
Cât curaj au avut unii oameni să părăsească tot ce înseamnă acasă și cunoscut și să se mute la capătul celălalt al lumii, într-o țară pe care nici nu știau s-o localizeze pe hartă și a cărei limbă le era total necunoscută, cu 30 de franci în buzunare și un butaș de viță de vie, sau cu o întreagă orchestră de instrumente, dar fără o bucată de pâine.
Pero, Bienvenidos a Chile!!! Nombre, senor? Fecha de nacimiento?
Valparaiso, arată exact cum sună, un vis pierdut pe ritm de samba și miros de empanadas. Un francez relocat forțat în Chile, în Santiago, patru generații ale acestei familii ce continuă să trăiască aici și reîntoarcerea acasă a ultimului vlăstar, luându-și un nume nou, mare cât o legendă.
Cartea este încântătoare pentru originalitatea și particularitățile personajelor, pentru visurile lor și pentru miracolele care le guvernează existența. Exuberante, boeme, independente, stoice, puternice, deschizătoare de drumuri, așa sunt membri familiei Lonsonier. De la patriarhul familiei, cel care a pus primul piciorul pe pământ chilian până la cel care a fost forțat să fugă pentru a-și salva viața, personajele sunt un amalgam mozaical de emoții și tendințe. Dar nici personajele secundare, cele care influențează decisiv destinul membrilor familiei nu sunt de uitat. Autorul conturează puternic fiecare nou nume ce apare în carte, accentuând calitatea care îi face deosebiți și păstrându-le și aura de mister și mistic.
Am admirat gingășia și dragostea față de animale a Theresei și am invidiat-o pe Margot pentru dedicarea și ambiția sa. Viața ei ar putea fi visul romantic al oricărei tinere fete în ciuda pierderilor și suferințelor trăite. Și mama, și fiica s-au lovit de misoginismul și inegalitatea dintre sexe, dar n-au renunțat niciodată. Ambele au avut de înfruntat glumele deplasate și grosolane, privirile insinuante și aluziile de prost-gust. Și-au urmărit visurile și chiar și le-au îndeplinit. Iar ambele visuri aveau aripi.
Am avut o slăbiciune pentru cuplul Lazare – Therese, atât de diferiți și totuși atât de complementari: el, boem, liniștit, sensibil, visător, educat, social, sfios, absent, grav afectat de participarea la Primul Război Mondial, dedicat total fabricii sale, atât de distrat încât putea să treacă pe stradă pe lângă propria fiică și să n-o recunoască și Therese, iubitoare de animale, dresoare de șoimi, crescătoare de păsări, delicată, fragilă, dar pasională și familistă, imprudentă și naivă, pură și lipsită de orice urmă de viclenie. O iubire profundă, care a știut să lase loc liber și pentru pasiunile fiecăruia.
În această căsnicie așezată și tandră, în care ambii parteneri au acceptat cu eleganță excentricitățile celuilalt, au apărut întâi Margot, retrasă, singuratică, curioasă, ambițioasă, independentă, mândră, neînfricată, feministă, insensibilă la priviri sceptice, perfecționistă și sălbatică, care întorcându-se din război a exclamat:
Pucha!! Au primit un neamț în casă!
referindu-se la bărbatul ce avea să fie tatăl copilului ei, fantoma care i-a făcut cel mai frumos dar și i-a adus cea mai mare durere, paradoxul inexplicabil al vieții sale, și, apoi, fiul său, copilul fără tată, Ilario Da, inteligent, insensibil la dulcegării și mângâieri, stoic, simplu, dezinteresat total de lux, ierarhii și bogăție, iubitor de oprimați, nonșalant și imperturbabil, curajos, revoluționar de mic, dedicat unei frății a unor ființe ce nu se cunoșteau între ele, dar unite de aspirații și legături sacre, mai puternice decât cele de familie, torturat, închis, exilat, dar neînvins până la capăt, pasărea rară a familiei, renăscut din propria cenușă.
Visul bunicului său Lazare, Franța dorită, plină de povești magice, lipsită de războaie și conflicte, misterioasă ca o sirenă, cultă, elegantă, rafinată, nu are nicio legătură cu Franța pe care o găsește Ilario Da în exil, așa cum nu are legătură nici cu cea întâlnită de Lazare sau Margot în două războaie crude și sângeroase.
Bonnefoy expune în Ereditate, saga de un secol a unei familii, puternic condimentată ca o mâncare sud-americană cu nașteri și moarte, cu durere și dragoste, ce-și caută la nesfârșit rădăcinile smulse.
Alte recenzii de la Miguel Bonnefoy:
