Este a doua carte pe care o citesc de la autoare și o descopăr la fel de autentică. Și dacă în “Războiul nu are chip de femeie”, protagonistele erau femeile trecute prin război, aici aceștia sunt copiii războiului. La fel ca și în cartea precedentă, Svetlana Aleksievici prezintă evenimentul istoric din “prima sursă”, adică a martorilor oculari,
Cartea prezintă defapt o colecție de dezvăluiri sincere, fără perdea. Ceea ce impresionează și sensibilizează sunt desigur martorii. Toate destăinuirile din această cronică aparțin foștilor copii ai războiului – cei care aveau pe atunci între trei și treisprezece ani. Asemenea unei penițe care a scris pe hărtie și a lăsat o urmă permanentă, la fel și războiul și-a pus amprenta pe soarta acestor copii. Imagini înregistrate pe retină, asemenea unui film înregistrat pe bandă.
În memoria de copil rămâne întipărit totul, ca într-un album, ca niște fotografii răzlețe. Și dacă suntem deprinși să întâlnim în amintirile copilăriei doar năzbâtii, bucurii, culoare și libertate; amintirile acestor copii sunt sumbre. În aceste amintiri găsim: sate arse, copii flămânzi, orfani, cadavre, părinți și frați omorâți chiar în fața lor. Vedem războiul prin ochii copiilor. Copii deveniți maturi prea devreme. Copilărie sfârșită odată cu primele împușcături. Copii maturizați rapid și mame încărunțite în câteva zile.
Și e nevoie de atât de puțin pentru a retrăi toate acele momente, pentru a reveni în calvarul războiului și pentru a resimți pe piele toate acele orori. În alte cazuri, deși măricei, acești copii au niște lapsusuri venite ca reacție de apărare a creierului, niște pagini albe în memorie. La unii din ei părinții le apar în imagini disparate asemeni unor scene perindate pe un ecran. Toate grozăviile războiului sunt înscrise adânc în mințile acestor copii și se vor reflecta în coșmarurile nocturne chiar și în viața de adult. Este o cruce pe care acești oameni au fost nevoiți s-o poarte.
Vă spun, dacă nu știți: cei care au fost copii în timpul războiului mor adesea mai devreme decât părinții lor care au luptat pe front. Mai devreme ca foștii soldați. Deja mi-am îngropat o mulțime de prieteni.
Deși fiecare destăinuire este una mică la volum două-trei pagini, descrierile au o încărcătură emoțională de amploare. În același timp, suntem conștienți că amintirile sunt cu mult mai complexe și dure. Dar asta să fie oare tot? Tot ce a rămas dintr-o asemenea grozăvie? Câteva zeci de cuvinte… Deși, dezvăluirile au fost făcut cu mulți ani mai târziu, acești oameni, deveniți deja bunici, încă retrăiesc războiul, îi urmărește precum o nălucă.
Dar niciodată nu pot fi pe deplin fericită. Nu reușesc. Mă tem de fericire. Mi se pare mereu acuși-acuși o să se termine. Tot timpul trăiește în mine acest “acuși-acuși”. O frică din copilărie.
Descrierile sunt puțin spus – dure, uneori sunt de-a dreptul macabre, parcă desprinse din filme horror, simți teama și grozăvia prin care au trecut acei copii. Este o carte răvășitoare care te va șoca, te va emoționa și te va face să te simți recunoscător că nu ai cunoscut războiul pe propria piele.
Alte recenzii de la Svetlana Aleksievici:
