Eu sunt o psihopată, când trebuie. Dacă v-a șocat această declarație, atunci nu ați citit colecția “Psihopaților” și poate ar fi bine s-o faceți…

Ei bine, dragii mei, aflați că în fiecare din noi există o fărâmă de psihopat și aceasta se poate manifesta în situații critice, știți expresia de genul “adrenalina îmi pompa prin vene și mă credeam invincibil și imortal” ei bine acesta este un moment în care micul psihopat din noi și-a strecurat capul la lumina zilei.

În “Înțelepciunea Psihopaților”, Kevin Dutton face o incursiune pe tărâmul “prădătorilor sociali nemiloși”, în lumea oamenilor de succes, a spionilor, chirurgilor, agenților secreți, brokerilor, sfinților, dar și a criminalilor în serie.

Descoperim aici că “psihopații sunt neînfricați, încrezători, carismatici, nemiloși și foarte concentrați; și, în ciuda convingerii majorității, nu sunt în mod necesar violenți.”
Marea diferență între psihopați și noi ceilalți este că ei nu dau nici doi bani pe părerile altora, sunt mereu ancorați în prezent și știu să-și țină în frâu emoțiile. După cum afirmă și autorul creierul lor trage draperiile peste ferestrele emoționale și instituie starea de asediu neutral.

Acest oțel neural interior, această indiferență inestimabilă în fața suferințelor vieții, sunt lucruri de care ne-am putea folosi și noi, într-un fel sau altul.

Este o carte care analizează din punct de vedere psihologic capacitatea de concentrare a oamenilor, sunt făcute anumite portrete ale unor meserii care necesită concentrarea și păstrarea acelei minți “la rece”.
Prin evidențierea acestor trăsături și capacitați, autorul practic ne oferă o armă secretă a succesului. Învățăm de la “psihopați” cum să ne perfecționării în anumite domenii și cum să ne păstrăm calmul în situațiile de risc. De-asemenea primim de la ei o lecție în ce privește inteligența emoțională. Psihopatii sunt calmi, își păstrează sângele la rece și trec peste obstacole cu ușurință.

Deci, scopul final nu este de a deveni un psihopat, ci de a avea capacitatea adoptării unei metodologii a psihopaților și intrarea în pielea lor atunci când situația o necesită. Punctul contradictoriu al acestor “cameleoni sociali” ne-ar putea oferi o perspectivă valoroasă asupra dilemelor noastre de zi cu zi.

Recomand întreaga serie celor pasionați de cărțile de psihologie și de dezvoltare personală.

Se încarcă ofertele din librării…

Despre redactorul articolului

Taisia CruduFost redactor211 articoleToate articolele

Mă numesc Taisia și sunt o cititoare înflăcărată! Citesc, pentru că este un mod agreabil de a petrece timpul liber și a îmbina utilul cu plăcutul. Îmi place lectura fiindcă îmi dă posibilitatea să evadez din realitate și să trăiesc mai multe vieți. Am oportunitatea să vizitez diferite locuri, să simt o multitudine de sentimente și senzații atunci când totul mă ține pe loc sau când cad în rutina zilnică. Și desigur, îmi place să cred că cu fiecare carte citită “cresc” un pic. Încerc să găsesc ceva “bun” în fiecare lectură. După fiecare carte devin mai curioasă și mai motivată să citesc mai mult, să descopăr lucruri noi și interesante. Este poate cel mai ușor mod de a te redescoperi și a te reinventa. Cititul e la modă!

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted