Recenzie “Arta subtilă a nepăsării” de Mark Manson

de | nov. 24, 2022 | Dezvoltare Personală, Literatură Contemporană, Recenzii cărți

Trebuie să recunosc că am ajuns la această carte nu în urma recomandărilor, ci din proprie curiozitate. Titlul cărții este unul care îți trezește interes. Și așa cum sunt o persoană emotivă pe-alocuri, mi-am zis că un pic de nepăsare nu mi-ar strica. Acum na, nu pot zice că cartea oferă răspunsuri la toate întrebările sau că te face mai nepăsător, însă este cel puțin o lectură relaxantă, dat fiind faptul că autorul știe cum să-și prezinte ideile într-un mod simplu, fără a-și da aere de mare cunoscător al psihologiei.

Am observat acest trend urmat de mulți autori de cărți motivaționale: folosirea unui limbaj cât mai sofisticat doar pentru a da impresia de mari guru. Sau mai este o tendință a folosirii de termeni precum “energie”, “univers” etc, pentru a crea acea aură a spiritualității. Însă, mi-a plăcut că Mark Manson și-a elaborat propriul stil al scrierii, neurmând aceste tendințe.

Mark Manson prezintă o abordare nonconformistă a multor idei larg răspândite în psihologie. Ideea centrală a cărții este ca orientându-te doar spre emoții pozitive, nu devii mai fericit, ci din contra, fericirea apare prin rezolvarea problemelor. Știți ideea atât de larg vehiculată că trebuie să fim mereu pozitivi, să ne refulăm emoțiile negative, să zâmbim și să fim binevoitori indiferent de circumstanțe.

Câteva teze ce pot fi subliniate:

– Persoanele fericite nu-și zâmbesc în oglindă insuflându-și ideea că sunt fericite; prin această practică nu faci decât să te concentrezi pe propria nefericire.

– Atrăgând atenție problemelor mici, ignori soluționarea problemelor care contează cu adevărat. Este explicat profilul “Victimei”.

– Ridicarea stimei de sine nu aduce un rezultat pozitiv dacă autoevaluarea nu este corectă. În acest mod se riscă apariția unei persoane narcisiste, egoiste și iresponsabile.

– Nu te crede special. Nu ești nici cel mai bun (supraapreciere) și nici cel mai rău (subapreciere). Prin acceptarea faptului că problemele tale nu sunt unice și speciale, le rezolvi mai ușor.

– Alegerea valorilor are un rol primordial în viața fiecărui om.

Pentru a-ți alege corect valorile trebuie să urmezi cinci pași, care sunt explicați și exemplificați:
1. Ești responsabil pentru tot ce se întâmplă în viața ta.
2. Fii neîncrezător în propriile viziuni.
3. Fii gata să-ți accepți eșecurile.
4. Fii pregătit să auzi și să spui “Nu”.
5. Acceptă că ești muritor, anume aceasta te va face să-ți stabilești corect valorile.

După aceasta, următoarea stație este “Arta subtilă a disperării.”

Titlu: ARTA SUBTILĂ A NEPĂSĂRII
Autor: Mark Manson
An apariție : 2017
Editura: LIFESTYLE PUBLISHING
Nr. Pagini: 238
Limba: Română
Gen Literar: Self Help
Nota recenzorului: 9 / 10
Vizualizari recenzie: 4815

Alte recenzii de la Mark Manson:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Enigma” de RuNyx
Recenzie ”Enigma” de RuNyx

Bine ai venit la Universitatea Mortimer! Există secrete pe care trebuie să le deslușească. Iar el are nevoie să le păstreze. Moartea pare să fi făcut parte din viața lui Salem Salazar încă de la început, urmărind-o asemenea unei umbre de care nu poate scăpa. După...

Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu
Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu

  Cu bucurie am aflat că anul acesta Florin Anghel Vedeanu a lansat un nou roman, „Arena Apostaților” la editura Hoffman, așa că, m-am grăbit să îl parcurg. În acest roman autorul explorează realitatea dură a lumii contemporane prin ochii unui orfan și atinge...

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

0 0 votes
Article Rating
Taisia Crudu a fost redactor Booknation.ro și a scris 211 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Taisia Crudu aici.
❝ Mă numesc Taisia și sunt o cititoare înflăcărată! Citesc, pentru că este un mod agreabil de a petrece timpul liber și a îmbina utilul cu plăcutul. Îmi place lectura fiindcă îmi dă posibilitatea să evadez din realitate și să trăiesc mai multe vieți. Am oportunitatea să vizitez diferite locuri, să simt o multitudine de sentimente și senzații atunci când totul mă ține pe loc sau când cad în rutina zilnică. Și desigur, îmi place să cred că cu fiecare carte citită “cresc” un pic. Încerc să găsesc ceva “bun” în fiecare lectură. După fiecare carte devin mai curioasă și mai motivată să citesc mai mult, să descopăr lucruri noi și interesante. Este poate cel mai ușor mod de a te redescoperi și a te reinventa. Cititul e la modă! ❞
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments