Idiotul este, fără discuţii, magnum opusul lui Dostoievski, alături de alte opere emblematice, care au în comun viziunea autorului despre oameni şi acţiunile lor, angrenate aproape mereu în jurul analogiei dintre credinţă şi raţiune, care converg către adâncimea filozofică şi psihologică a tabloului dostoievskian.
Nici opera de faţă nu face rabat de la această regulă nescrisă.
Titlul capodoperei noastre reprezintă o cheie interpretativă pentru simbolistica din spatele lui și pentru principala temă, care se va devoala cititorului, de la primele pagini.
Personajul cu origini nobile, Prințul Lev Nikolaevici Mîșkin, se reîntoarce din Elveția de la sanatoriul unde fusese tratat pentru epilepsie, sau idioțenie în termeni mai populari, la Saint-Petersburg, în căutarea rudelor rămase în viață.
Vom urmări în amănunt evoluția prințului, supranumit și ”Idiotul”, în raport cu numeroasele personaje cu care intră în contact și, prin extensie, radiografia societății rusești a secolului XIX-lea.
Atunci, ca și acum, se punea mai mare preț pe statutul social și financiar al unui individ, mai presus de valori precum puritate, bunătate, sinceritate.
Dar acest personaj se va desprinde de marea masă de caractere egoiste și mârșave din roman și va fi considerat puțin idiot și din acest motiv, nu doar pe baza fișei lui medicale.
Câţi nu sunt dintre cei care, lustruiţi pe dinafară, având apartenenţă de virtute numai pentru că dispun de caleaşcă proprie? Mulţi au caleaşcă proprie… Dar prin ce anume mijloace…
În cercurile în care se perinda prințul prevala ipocrizia socială; automat, felul lui de a fi, de a-i iubi, de a-i ierta, de a-i lua așa cum sunt, era ceva caracteristic unui om cam sărac cu duhul.
Dar de ce a fost această operă una foarte specială pentru mine și de ce aș recomanda includerea ei în topul lecturilor de neratat într-o viață? Deoarece autorul a portretizat un personaj aproape hristic în esența lui, mascând în așa zisa lui idioțenie atribute morale nepământene care ajută la decodarea binecunoscutei replici dostoievskiene frumusețea va salva lumea.
Replică care mi-a deschis tot mai multe căi de acces spre poteca bătătorită de mii de neputințe imputabile firii omenești, atât de necesare pentru desăvârșirea caracterului nostru și spre atingerea scopului final.
Alte recenzii de la F.M. Dostoievski:
