Crimă și pedeapsă este, pe lângă un roman reprezentativ pentru stilul clasic, una dintre cele mai cunoscute opere literare din toate timpurile. Dostoievski construiește prin această carte o istorie memorabilă despre cum o crimă poate porni din luciditate exagerată.
Imagina centrală a acestei cărți nu o e constituită din cea a crimei sau a pedeapsei, ci, mai degrabă, ce se întâmplă între cele două momente. Titlul ar putea reprezenta începutul și sfârșitul, intriga și deznodământul, dar lasă neacoperită povestea centrală.
Se vorbește despre Raskolnikov, fost student și tânăr intelectual care se întreține din meditații. El este personajul principal al romanului, din momentul în care își pierde rațiunea. Își pierde mințile, i se pare că nimic nu mai are sens și, pe baza nevoii de bani, ucide cu sânge rece.
,,Suferința și durerea sunt întotdeauna obligatorii pentru o conștiință largă şi o inimă profundă.”
Rodia, așa cum este numit de mama lui, își construiește un plan bine pus la punct pentru a o jefui și ucide pe o bătrână văduvă de arhivar, cămătăreasă, și pe sora ei. Cu toate acestea, este descoperit de oameni importanți ai orașului care îl determină să mărturisească prin presiune psihologică. Paradoxal, va îngropa banii și bunurile furate, de care nu se va mai atinge niciodată.
Protagonistul se consideră superior celor ce îl înconjoară, crezând că are mai multe drepturi decât aceștia. Se aseamănă cu Napoleon, fiind îndreptățit pentru crima lui. Mai apoi, va fi cuprins de remușcări, din cauza cărora se îmbolnăvește și zace la pat.
,,Fii soare, şi toți ochii se vor îndrepta spre dumneata! Soarele nu trebuie decât să fie el însuşi.”
Între cele două evenimente evidente încă din titlu, Raskolnikov încearcă să găsească motive de a-și continua existența. Venirea mamei și surorii sale, ajutorul pe care îl va dărui unei familii aflate în nevoie și, astfel, întâlnirea cu Sofia Semionovna îl pun în dificultate. Se gândește adesea să mărturisească crima sau să se sinucidă.
În concluzie, Crimă și pedeapsă e o altă demonstrație că trupul nu se îmbolnăvește dacă sufletul nu e la rândul lui bolnav și că iubirea reînființează conștiința intelectuală.
Alte recenzii de la F.M. Dostoievski:
