Oriana Fallaci este una dintre figurile emblematice ale jurnalismului european, şi nu numai, din secolul XXI. La aproape 9 ani de la moartea sa, scrierile jurnalistei încă lasă urme adânci în gândurile şi în inimile cititorilor ei.
Din punctul meu de vedere, autoarea cărţii „Mânia şi orgoliul” are, chiar şi după moarte, darul de a forma oameni şi credinţe. Atunci când îi citeşti scrierile nu poţi să stai pe linia de mijloc: ori îţi place, ori nu. Despre cartea recenzată acum, autoarea spunea că a fost scrisă aproape fără oprire. Fără să doarmă prea mult şi fără să mănânce, Fallaci s-a lăsat pradă doar gândurilor sale şi scrisului. În patru săptămâni, cartea a fost scrisă şi trimisă spre publicare. Toate acestea în condiţiile în care celebra jurnalistă se lupta cu o boală necruţătoare, aceeaşi care i-a şi pus capăt zilelor în septembrie 2006: cancerul de plămâni.
Subiectul pe care autoarea Oriana Fallaci l-a dezbătut cu atâta fierbinţeală în „Mânia şi orgoliul”, carte publicată în 2001 în Italia, se referă la atentatul de la 11 septembrie asupra Americii. „Autoexilată” în State, Oriana Fallaci a primit rugămintea de la cotidianul italian „Corriere dela Sera” să-şi exprime părerea despre eveniment într-un articol. După circa 10 ani de tăcere, Fallaci a început să scrie din nou. Ceea ce la început se vroia a fi un articol, s-a transformat într-un volum întreg care a făcut vâlvă în toată lumea.
Oriana Fallaci vorbeşte despre experienţele sale în calitate de corespondent de război şi despre părerile ei în legătură cu atacurile teroriste ale musulmanilor. Aceasta cere lumii, şi în special Europenilor, să se trezească şi să lupte cu pasiune pentru ţările lor, pentru că dacă nu, vor fi cuceriţi.
„Trebuie să spun că a scrie pentru mine este un lucru foarte serios. Nu este o distracţie, sau o recreere, sau o uşurare sufletească. Nu este aşa, pentru că eu nu uit niciodată că lucrurile scrise pot face un mare bine, dar şi un mare rău, ele pot să vindece sau să ucidă. Studiază istoria şi vei vedea că în spatele fiecărei manifestări a Binelui sau a Răului este o scriere. O carte, un articol, un manifest, o poezie, o rugăciune, un cântec.”, scrie Oriana Fallaci în „Mânia şi orgoliul”.
Pentru mine această lectură a fost o reală plăcere. Fiecare rând din carte emană o pasiune rar întâlnită. Sigur nu este pe placul tuturor, dar recomand această carte fanilor Orianei Fallaci şi celor interesaţi de opinii în legătură cu Islamismul.





