Recenzie Persepolis de Marjane Satrapi

de | apr. 27, 2015 | Biografii, Cărți Premiate, Recenzii cărți

Persepolis6-picTrăim timpuri în care aproape că nu mai există graniţe atât din punct de vedere fizic, cât  şi psihic. Trăim vremuri în care suntem atât de liberi încât nu mai ştim să ne bucurăm  de libertate. Vă propun să vă regăsiţi şi să învăţaţi să apreciaţi tot ceea de aveţi citind  cartea Persepolis a lui Marjane Satrapi. Până la această carte, nu am fost atrasă  de biografii. Am pus mâna pe ea din întâmplare. Fiind  curioasă când vine vorba de cărţi şi atrasă de copertă cât şi de conţinut, mi-am spus că  trebuie neapărat să o descopăr.

 Romanul, unul autobiografic traspus în benzi desenate, ilustrează viaţa  autoarei născută în Teheran într-o familie cu convingeri de stânga. Avem ocazia să  aflăm prin povestirea propriei sale existenţe o serie de evenimente cu un impact major atât la nivel social, cât şi la nivel existenţial. Marjane Satrapi ne oferă şansa de a „gusta” din cultura musulmană şi mai ales, să o vedem transformându-se, fiecare pas aducând-o din ce în ce mai mult aproape de libertate.

Datorită părinţilor, Marjane va fi una dintre puţinele femei musulmane care au şansa să părăsească ţara într-o perioadă marcată de conflictul dintre Iran şi Irak. Avem şansa de a o vedea-o maturizându-se treptat în Viena, de a o vedea reîntorcându-se acasă şi totodată de a pleca în Franţa definitiv, alegând să spună „da” libertăţii.

În concluzie, vă invit să încercaţi acest roman autobiografic în care istoria şi umorul sunt împletite astfel încât cititorul să lase cu greu cartea din mână. Nicicând istoria nu a fost mai plăcută şi mai uşoară de citit! Ştiu că avem cu toţii gusturi diferite, dar asta nu înseamnă că nu gustăm din când în când şi din altceva. Vă veţi îndrăgosti de umorul lui Marjane cu siguranţă! Ce mai aşteptaţi? Spor la citit!

Titlu: PERSEPOLIS
Autor: Marjane Satrapi
An apariție : 2010
Editura: ART
Nr. Pagini: 350
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 4231

Alte recenzii de la Marjane Satrapi:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen
Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen

L.J.Shen este o autoare care nu se potrivește oricui. Este un fel de Rina Kent, doar că o variantă mult mai soft, deși are potențial MARE să îi ajungă din urmă. Îi analizez stilul de mulți ani și este destul de complex, adică uneori are povești OK, care merg mult spre...

0 0 votes
Article Rating
Cristina Slusariuc a fost redactor Booknation.ro și a scris 24 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Cristina Slusariuc aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments