Where was home now? And what was it? In my mind it become a picture infused with golden light, a paradise never to be reached.
Cum e să descoperi într-o zi că locul tău natal, pământul strămoșesc, casa ta au devin străine și nu te mai simți în securitate și pace aici? Este o coincidență nefericită faptul că am citit o carte cu tematica răz
boiului într-o perioadă în care “război” este cuvântul de pe buzele fiecărui om…
Autoarea Christy Lefteri a scris cartea de față fiind inspirată de oamenii pe care i-a întâlnit în munca sa de voluntar într-o tabără de refugiați. Deși întreaga istorie este o ficțiune, totuși evenimentele istorice sunt veridice și drept urmare întreaga narațiune este credibilă. Este, dincolo de subiectul trist, o istorie a secolului XXI care nu poate lăsa indiferentă nici o inimă de cititor.
Nuri este apicultor în Alep, iar soția sa, Afra, este pictoriță de meserie. Viața frumoasă le este curmată de războiul din țara natală, Siria. După ce-și pierd unicul fiu, cei doi soți apucă drumul pribegiei la fel ca alte sute de refugiați. Deși nu mai au nici un scop în viață, prietenul lor de familie și asociatul lui Nuri, Mustafa, reușește să-i convingă să pornească la drum spre UK. Mustafa se află în UK, refugiat și el cu puțin timp înaintea lor. De aici începe o adevărată provocare pentru cei doi soți. Drumul din Siria în UK este unul deloc ușor și pe lângă propriile fantome cei doi trebuie să lupte și cu toate impedimentele și problemele refugiaților.
O atenție deosebită este pusă pe căutarea de sine. Cei doi părinți suportă în felul lor moartea unicului copil. Și dacă la început unul pare mai puternic, iar celălat mai fragil, spre sfârșit cei doi par a-și schimba locurile. Cert este că durea este trăită diferit.
O carte menită să ne pună în pielea unui refugiat. Te face să simți ororile războiului, unele imagini parca fi desprinse din filme horror (copii uciși și aruncați în râu, bombe care cad peste tot, oameni înecați în apele mării în drumul pribegiei).
Deși întreaga istorie este dominată de tristețe, totuși speranța dăinuie pe tot parcursul lecturii. Albina care a supraviețuit chiar și fără aripi este în acest context un simbol al speranței. La fel precum refugiații este și ea vulnerabilă și cu sechele, însă supraviețuiește și o ia de la capăt.
I think the bees are like us’, she said. ‘They are vulnerable like us. But then there are people like Mustafa. These are people like him in the world and those people bring life rather than death.
Recomand și “Refugiații” de Alan Gratz.
Alte recenzii de la Christy Lefteri:
