Ce poate fi mai înspăimântător la Domnişoara Christina a lui Eliade?

de | iun. 3, 2015 | Recenzii cărți

Domnisoara-Christina-02-1024x553

De puţine ori calitatea filmului poate echivala cu cea a cărţii, darămite să fie peste. Mi-a plăcut foarte mult „Domnişoara Christina” a lui Mircea Eliade. Chiar aş putea spune că abia cu această carte m-a cucerit maniera de a scrie a autorului. Să fiu sinceră, am fost atrasă în primul rând de titlu, fiind purtătoare al aceluiaşi prenume, cartea mi-a sărit în ochi imediat şi nu a durat mult până să fiu acaparată total de subiect.

Pentru cei care nu cunosc nuvela, povestea acesteia prezintă un tânăr pictor venit la moşia familiei iubitei sale. Acolo află de domnişoara Christina, sora omorâtă în tinereţe a doamnei Moscu. Deşi decedată, prezenţa acesteia este mai vie ca oricând în acea zonă, familia fiind afectată de vizitele acesteia în vis, iar cei ai casei încep să se comporte din ce în ce mai straniu. Nici Egor nu va fi scutit, mai ales când domnişoara Christina, considerată strigoi de către săteni, se îndrăgosteşte de el.

Cartea vă va ţine cu sufletul la gură cu siguranţă, mai ales când această dragoste bolnavă va ajunge să schimbe din ce în ce mai mult cursul evenimentelor, jucându-se cu minţile tuturor.

Poster-DCh-70x100-final03-209x300Nuvela a fost ecranizată în 2013. Filmul „Domnișoara Christina” este considerat primul horror românesc, avându-i ca principali actori pe Ioana Anastasia Anton, Maia Morgenstern, Tudor Istodor şi Anastasia Dumitrescu.

Am fost nerăbdatoare să văd filmul şi mă bucură faptul că a fost pe măsura aşteptărilor mele. L-am urmărit cu sufletul la gură şi cu ochii mari, savurând fiecare scenă. Mi-a plăcut mai ales faptul că s-a respectat conţinutul cărţii şi că nu s-a renunțat la detaliile care contează atât de mult pentru cei care au citit în prealabil nuvela.

Actorii şi-au intrat foarte bine în rol şi nu au dezamăgit. De asemenea, locația a fost foarte bine aleasă. Am urmărit de curiozitate şi primul film, cel din 1992. Poate că mi-ar fi plăcut şi acela, doar că mi-a dat senzaţia că scenele nu au legătură între ele și păreau ca taiate din topor. Dacă nu aş fi citit cartea înainte, nu aş fi înţeles mare lucru.

1370356855thumb-resize-375x210Străinii au fost atraşi dintotdeauna de mitologia românească, mai exact de vampiri. Bineînţeles că noi ştim mai bine care este treaba cu vampirii/Dracula, dar asta nu înseamnă că nu avem o oarecare fascinaţie pentru aceste mituri.

Vă recomand atât cartea, cât şi filmul ca să puteţi înţelege mai bine povestea. Este una care merită, mai ales datorită faptului că are rădăcini clasice, româneşti şi nu a fost transformată în marketing de proastă calitate.

Vă urez spor la citit, cât şi la vizionat şi sper ca mai apoi să puteţi avea vise liniştite fără parfum de violete şi vizite…demonice.

Titlu: CE POATE FI MAI ÎNSPĂIMÂNTĂTOR LA DOMNIŞOARA CHRISTINA A LUI ELIADE?
Autor: Mircea Eliade
An apariție : 2006
Editura: HUMANITAS
Nr. Pagini: 188
Limba: Română
Gen Literar: Literatura clasica
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 5392

Alte recenzii de la Mircea Eliade:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

0 0 votes
Article Rating
Cristina Slusariuc a fost redactor Booknation.ro și a scris 24 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Cristina Slusariuc aici.
Subscribe
Notify of
guest

7 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
read with Adelina

Cand am citit cartea eram prea tanara pentru a-mi face placere..
Insa anul trecut cand am vazut filmul, l-am iubit.

Cristina

Eu am fost fascinată de carte. Acum vreo doi ani în urmă am citit-o. Iar filmul mi s-a părut chiar foarte bine realizat. Văzusem înainte primul şi poate de asta l-am iubit pe acesta.

Claudia Dumitrescu

Am citit cartea vara trecută și mi-a plăcut mult. Cu siguranță voi vedea și filmul. Până acum nu știam că există și o ecranizare, dar îmi voi face timp pentru ea.

Cristina

Merită să încerci, Claudia! 🙂

cornelia

Recunosc nu am citit cartea si nu am vazut nici filmul,dar mai facut curioasa.In viitorul apropiat cu siguranta am sa o citesc,dar mai intai trebuie sa fac rost de ea.Din cele ce ai scris presimt ca o sa imi placa.

cornelia

Ok,am citit cartea si mi-a placut.Multumesc Cristina!Acum urmeaza sa vad si filmul,dar trebuie sa il urmaresc dimineata.Cartea am terminat-o aseara,pe la 23:30,si recunosc mi-a luat cam mult sa adorm 🙂

Cristina

Mă bucur că recenzia mea a devenit o idee pentru lista ta de lectură. Sper să-ţi placă şi filmul! 🙂