Sunt unele episoade din istorie pe care le retrăim foarte acut. Memoria acestora este deja sedimentată adânc și nețărmuit se transmite din tată în fiu. Sunt secvențe din trecut care ne urmăresc aproape obsesiv, cu care nu putem efectiv face pace și pe care nu le putem trece sub tăcere. Sunt buvăți din acel întuneric care a acoperit cândva întreaga lume și pe care ne place să le considerăm veritabile lecții despre cum nu trebuie să procedeze omenierea. O astfel de părticică din istorie abordează în volumul său intitulat foarte expresiv „Cinci zile care au zguduit lumea”, tradus la editura Meteor Publishing, istoricul Nicholas Best.
Fiind o retrospectivă a finalului celei mai mari conflagrații militare de nivel mondial, cartea încearcă să deznoade anumite lucruri trecute sub tăcere. De la asasinarea lui Mussolini, executat de partizanii italieni, până la neașteptata căsătorie dintre Adolf Hitler și Eva Braun. Scrisă într-o manieră alertă, fără pic de respiro, cartea nu încearcă să tatoneze anumite căi deja bătătorite de lumea istoriei, ci per contrario redă acest final de război văzut prin ochii contemporanilor, care adeseori se dovedesc a fi personalități cu totul neașteptate. De exemplu, nu am știut că Marlene Dietrich a renunțat la cetățenia germană în favoarea celei americane, devenind chiar căpitan în armata Statelor Unite ale Americii sau că Sophie Loren avea o rană provocată de un obuz. Istoriile relatate de cei care au trăit ultimele zvâcniri ale fasciștilor sunt atât de puternice încât au fost momente când trebuia să las cartea de o parte, or pasajele dedicate atrocităților din lagărele de contrare sau violurilor în masă săvârșite de ruși, îmi dădeau fiori în șira spinării.
Best nu încearcă să moralizeze vreo una dintre părți, iar acest lucru este unul corect, dacă un autor de carte vrea să transmită un mesaj echidistant, univoc asupra unei teme atât de dificilă. Să nu uităm că aceste curente totalitate sunt mai întâi de toate o reprezentare în oglindă, iar faptul că unul a căzut, pe când celălalt a ieșit victorios, nu diminuează impactul pe care acestea le-au avut asupra destinului geopolitic al Europei. Disperarea transcende din paginile volumului „Cinci zile care au zguduit lumea”, mai ales pentru că redimensionează optica noastră asupra unor figuri, pe care manualele de istorie le trec cumva sub tăcere. Fie că este vorba despre Hitler, Goebells sau Ezra Pound, aceștia sunt puși în lumina unei analize directe, fără emfază, lăsându-ne liberul arbitru de a decide cine și cum a procedat.
De ce o astfel de lectură este esențială? În primul rând, pentru că este ușor de parcurs, dar lasă un impact, ceea ce este vital în lumea vitezei și modernizării. În al doilea rând, este bine documentată, expresiv relatată și ne oferă o amplitudine cititorească, or nu ne ciocnim de o detalizare istorică seacă. Salturile pe care autorul le întreprinde în momentul descrierilor sunt aidoma unor schimbări bruște de cadru, rotindu-ne în jurul finalului și dându-ne voie să descoperim fiecare călcâi al lui Ahile în acest ultim zbucium al Europei.
Alte recenzii de la Nicholas Best:
