Câteodată vreau să tac mâlc, să aștept muza, să fiu cuminte, nici chiar să povestesc despre ce-am mai citit. Dar azi vreau să urlu de fericire și mulțumire că m-am născut într-un leagăn în care sunt considerată – prețioasă. M-am născut într-o familie în care sunt iubită și prețuită pentru cine sunt, într-o societate în care, doar câteodată mai trebuie să demonstrez cuiva, că pot la fel de bine să rezolv o problemă sau să gândesc o strategie, așa cum ar face-o un bărbat. Nu neg, suferim încă de o doză de cretinism cu privire la rolul unei femei în societate, și rolul unui bărbat. Unii fac glume cu duiumul, unele încă nu sunt gata să-și asume poziția de drepți atunci când un bărbat nu vrea să-i ofere locul. Dar, eu am deviat grav de la subiect, pentru că această carte nu este despre mine sau societatea noastră, ci despre cea dintr-o țară îndepărtată.
Cartea 
„Fetele ascunse din Kabul” ne face cunoștință cu câteva femei care trăiesc sau au trăit în Kabul, Afganistan. Fiecare dintre ele are istoria sa tristă, nu cred că am putea găsi femei fericite acolo, știu că îmi asum prea multe, dar după așa o lectură amplă, mi s-a creat impresia că iadul ar semăna cu Kabul. Aici ideea occidentală de „a fi tu însuți” nu se aplică aici nici adulților. În Afganistan trebuie să ucizi tot ceea ce există în interiorul tău și să te adaptezi. Este singura modalitate de a supraviețui. Faimoasa republică, care se slăvește ca fiind cea mai bogată sursă de droguri, este totuși islamică (big facepalm).
Orașul, chiar și țara întreagă sunt măcinate de o inegalitate constantă între cele care dau viață și cei care „au dreptul să decidă pentru ele”. Ei sunt o binecuvântare, ele sunt o nenorocire. Ei sunt lumina care intră în casă, ele sunt guri în plus de hrănit. Ei sunt speranța de a avea un sprijin la bătrâneți, ele nu pot avea nici măcar un post de muncă plătit. Puține sunt norocoase, să fie crescute în familii înstărite, unde tații văd capacitățile lor fără prejudecăți, să fie trimise la școală sau universități, să li se permită să lucreze, foarte puține. Le poți chiar număra pe degete. Dar ele există, și unele au devenit vocile acestor pagini, alături de altele care-și plâng amarul sărăciei și a lipsei de binecuvântare: să nască fii!
Controlarea și diminuarea rolului femeilor a devenit un simbol deformat al masculinității în cultura agresivă a talibanilor, în care bărbații din Afganistan sunt tot mai segregați de femei. Femeia trebuie, bărbații au dreptul. Și pentru ca unele să poată șterge obrazul părinților disperați de rușinea care flutură în întreaga comunitate, acceptă să fie crescute ca fiind băieți, de mici copii, pentru a munci și a-i susține, până când le permite adolescența, după, tam nesam, ele își îmbracă hainele femeiești, își iau locul cuvenit de „osândă”. Ele sunt ascunse, unele de la naștere, mai ales dacă se nasc după alte șapte-opt „dezamăgiri”, sub minciuni și frustrări, și devin băieți, pentru câțiva ani.
Adevărul nu poate fi ținut sub lacăte, la fundul mării sau safeuri, el iese la suprafață mereu. Această carte îl readuce în lumina reflectoarelor. Și nu ne putem bucura de el din păcate, cine să se bucure de durerea cuiva? De neconceput, de neînțeles modul acesta de viață. Oamenii încă iubesc să se auto-pedepsească, să se chinuie constant pentru că interpretează scriitura unei cărți după bunul său plac.
Pe lângă miile de frustrări, pe care le-am resimțit de-a lungul acestei lecturi, eu am învățat istoria unui tip de gândire, acel tip de gândire care stagnează evoluția omenirii. În unele țări, femeile decid ce vor să fie, unde și cu cine, în altele nu au o identitate. Ea lipsește. Ea îndură. Ea nu există, pentru că nu este prețuită nici măcar ca mamă. Cel puțin nu așa cum o vedem noi. Mama nu are un loc de respect în dragoste și grijă. Dacă decideți să citiți această carte, încercați să înjurați în gând, pentru că s-ar putea să nu vă abțineți. Nu o recomand s-o citiți în public. Ocoliți oamenii, doar acasă, lângă cei dragi și egali vouă, din toate punctele de vedere.
Prea tristă, prea adevărată.
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia
Alte recenzii de la Jenny Nordberg:
