Articolul de astăzi îl voi începe cu o ghicitoare. Vă provoc să ghiciți care este locul unde nimeni nu poate uimi pe nimeni cu povestea lui, unde nu poți rămâne singur măcar o clipă și unde ai destul timp să te înveți cu răbdarea ?!? Dacă nu ați ghicit nic măcar din o a treia încercare vă luminez eu, și vă spun că este vorba despre închisoare în general, iar în particular despre una anume din îndepărtată Siberie. Regiune a Rusiei care dacă e să credem descrierea lui Dostoievski din Amintiri din casa morților, e o țară a bucuriei, clima e admirabilă se găsesc destui oameni cumsecade, domnișoarele sunt ca niște bobocei de trandafiri, caste și rușinoase nevoie mare.
Dar romanul Amintiri din casa morților nu este o descriere idilică și plină de bobocei roz de trandafiri și pănglicuțe albastre, este povestea reală și plină de emoție a unui deținut condamnat la zece ani de temniță în Siberia, un nobil, un domn, pe numele lui Alexandr Petrovici Goriancikov. Aici mă gândesc dacă să vă dezvălui motivul, fapta condamnării sale dar mai ales cat de dreaptă sau nu a fost acestă sentință. Și cred că nu o voi face, pentru a vă lăsa pe voi să descoperiți citind romanul.
Dostoievski pune împreună în acest roman o adunătură pestriță de caractere, țărani cei mai mulți și câțiva domni de rang mare, pe care doar întâmplarea i-a făcut să se cunoască într-o astfel de împrejurare. Atât de diferiți încât se pare că „trei perechi de încălțări a rupt dracul până să îi adune la un loc”. Portrete de deținuți, oameni care nu se tem de nimic pe lume, cu diverse condamnări și sentințe, indivizi care aveau o singură însușire de căpetenie, adaptarea la orice precum și o mare virtute , capacitatea de a nu te mira de nimic. Trăsătura lor comună evidențiată de către personajul principal, este renunțarea deplină la propia personalitate în fața oricui, oriunde și oricând.
Dar nu numai viețile și poveștile deținuților din cazărmile închisorii sunt înfățișate cititorului prin ochii pesonajului Alexandr Petrovici Goriancikov, ci și ale câtorva ofițeri, care aveau misiunea de a-i păzi și conduce închisoarea. Maiorul Ochilă-Scormonilă zis și Vulturul, are parte de o atenție specială, el având un rol foarte important în roman. Pitorești sunt și secvențele în care sunt descrise momentele în care soldații trebuiau să numere în fiecare zi deținuții. Soldații greșeau, se încurcau și se apucau să numere din nou.
Dostoievski face din Goriancikov un pseudo filozof, un bărbat care judecă și ajunge să aibă păreri proprii și foarte pertinente despre ce înseamnă viața într-o închisoare din Siberia, cum înveți să numeri anii, pentru că nu poți judeca unele lucruri dacă nu le-i trăit tu însuți. Goriancikov este naratorul perfect, atent la detalii, fin psiholog, un om de lume care renunță la tot ce știa până atunci pentru a începe o nouă viață printre criminali, contrabandiști, farsori, dezertori.
Episoade memorabile din perioada de zece ani de detenție a lui Goriancikov sunt, primul an, sărbătoarea Crăciunului, internarea la spitalul închisorii, muncile zilnice, violența fizică și bătăile pe care le primeau unii deținuți și bineînțeles ultima zi, ziua eliberării. Pentru fiecare dintre aceste momente autorul rus creează un spațiu de dezbatere și trăire veridică demne de talentul său. Concluziile la care unii deținuți împreuna cu Goriancikov ajung în urma unor evenimente sunt adevărate înțelepciuni, exemplific doar prin „oricât de decăzut ar fi omul pretinde – măcar în mod inconștient, instinctiv- să-i fie respectată demnitatea lui de om .” Veți mai descoperi remarci foarte interesante legate de tiranie, violența fizică îndreptată asupra omului de către semenul său, clase sociale și libertate.
Amintiri din casa morților poate fi considerat un roman pretext al lui Dostoievski, un roman autentic (poate că știți că și autorul a stat în exil în Siberia timp de 4 ani) care aduce laitmotivul crimei, mai precis a motivației pentru crimă, intrigă atat de des întâlnită în opera lui. Lectură plăcută !
Alte recenzii de la F.M. Dostoievski:
