Recenzie: „Călugărul care și-a vândut Ferrari-ul” de Robin S. Sharma

de | ian. 2, 2019 | Dezvoltare Personală, Recenzii cărți, Spiritualitate


”Viața, în ochii mei, nu este o flacără mică. Este o torță splendidă pe care am apucat-o strâns preț de câteva clipe și vreau să o fac să ardă puternic și strălucitor înainte de a o înmâna generațiilor viitoare”.


Fabula spirituală ”Călugărul care și-a vândut Ferrari-ul” este scrisă de binecunoscutul Robin S. Sharma, scriitor, îndrumător spiritual și conferențiar în domeniul motivației, al dezvoltării personale și al satisfacției în viață.

Julian Mantle fusese în tinerețe un avocat genial, ”omul care adusese ploaia”, în cadrul firmei unde își desfășura activitatea de mai bine de șaptesprezece ani. Provenea dintr-o familie bună, unde așteptările erau menite să întreacă orice realitate.

După o viață agitată, dar cu mari beneficii materiale, avocatul nostru se trezește la vârsta de cincizeci și trei de ani singur, nemulțumit de viața sa, atât pe plan fizic cât și pe plan spiritual.

Viața haotică pe care o trăise începea să-și arate rezultatele, fără milă; un grav atac de cord, chiar în mijlocul sălii de judecată, avea să-i schimbe pentru totdeauna viața, valorile și relația cu el însuși.


”Julian a hotărât să părăsească familia noastră și să renunțe la practica Dreptului. Nu se va întoarce la firmă.”


După o viață întreagă în care, în detrimentul familiei, singurul scop fusese să strângă bunuri materiale și să lupte pentru putere, Julian, pus acum față în față cu moartea, pleacă să descopere adevăratul sens al existenței pe pământ. Timp de trei ani, a străbătut ținuturile mistice ale Indiei în căutarea propriei persoane, conectându-se cu natura pentru a desluși care este sensul vieții sale.


”Am fost uimit de noul și transformatul Julian Mantle. Cum poate cineva care în urmă cu doar câțiva ani arăta ca un bătrân obosit, să arate acum atât de vibrant și de viu?”


Întreaga carte ne vorbește despre manifestarea unei noi realități, plecând de la singura noastră armă, și anume: mintea.

Cu puterea minții sale, omul are posibilitatea să-și împlinească toate dorințele, așa cum își dorește.

Gândurile negative, regretele, ne duc în trecut și ne împiedică să ne înfluențăm pozitiv viitorul. Tot ceea ce trăim, ce credem, ce gândim, ce derulăm în minte, se implementează în corp și așa putem ajunge la diferite boli.

De aceea este foarte important cum anume ne hrănim mintea, în fiecare zi. Gândurile care ne rulează în subconștient, sunt cea mai importantă hrană pe care ne-o putem oferi, conștient. Exercițiile fizice, plimbările în natură, meditația, felul în care ne educăm mintea zi de zi, este felul în care ne putem schimba traiectoria viitorului.


”Modul în care gândești provine din obicei, aceasta-i realitatea…”


În momentul în care ești conectat la propria persoană, manifești iubire, afectivitate, bucurie… trăiești toate aceste stări mult mai ușor. Abia atunci simți că exiști: când treci de la starea de robot, influențat de societate, trist și posomorât, la starea de prezență, de observator al ființei tale.

Când ești conectat cu tine însuți, începi să comunici cu sinele tău, să-ți pui întrebări legate de ce anume vrei, ce-ți place, ce ești capabil să faci… începi să-ți conduci cu adevărat propria viață, după propriile tale reguli.

Când ești în prezent, ești în contact cu tine, cu mintea ta, cu emoțiile tale, cu ideile tale, cu corpul tău. Din acest moment poți afla motivul existenței tale, îți poți atinge potențialul, te poți bucura de o libertate neștiută, realizând că poți trăi altfel… de cum ai făcut-o până acum.

Această carte reprezintă o sursă de inspirație care ne poate ajuta să eliminăm obiceiuri dăunătoare din viețile noastre, dar și să descoperim tehnici eficiente de trezire a potențialului maxim, ascuns în fiecare dintre noi.

Curajul nu vine din exterior, el există în fiecare dintre noi. Trebuie doar să-i permitem să iasă la suprafață.

Titlu: CĂLUGĂRUL CARE ȘI-A VÂNDUT FERRARI-UL
Autor: Robin S. Sharma
An apariție : 2010
Editura: VIDIA
Nr. Pagini: 223
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 2975

Alte recenzii de la Robin S. Sharma:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy
Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy

În ultima perioada, Elle Kennedy a explodat în popularitate. Serie ei "Off- Campus" a fost ecranizată și serialul a făcut furori pe toate platformele. După ce am văzut seria, mi-am adus aminte cât de mult mi-au plăcut personajele și cu cât drag am citit cărțile, așa...

Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde
Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde

Seria "Windy City" a fost o mare surpriză pentru mine. La început mi s-a părut că este prea ridicată în slăvi și având experiențe nereușite cu cărți promovate excesiv, dar fără substanță, am amânat-o cât am putut. Am amânat-o și din cauza primului volum, care între...

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

0 0 votes
Article Rating
Cristina Dobrescu a fost redactor Booknation.ro și a scris 47 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Cristina Dobrescu aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments