Când am dat și ultima pagină din această carte, am simțit o stare neplăcută de anxietate și nevoie de a mă elibera de greutatea experienței care mi-a fost dată s-o trăiesc prin autobiografia Vanessei Springora, autoarea, victima, eroina și personajul deloc fictiv, în care a mocnit această istorie monstruoasă. Atât de multe lucruri te lovesc în moalele capului citind, încât urli pe interior de nedreptatea și cruzimea pe care, din păcate, le-a trăit.
Memoriile autoarei despre abuzul sexual continuu la care a fost supusă de la 13 ani din partea unui bărbat de 50 de ani datează din perioada când prădătorii sexuali explorau vulnerabilitatea copiilor, când roiul intelectual francez continua să-și susțină colegul de breaslă, pe premiatul autor Gabriel Matzneff, de a cărui slăbiciuni pentru băieți și fete minore erau la curent, ba mai mult, le și încurajau. Mare mi-a fost mirarea să văd și numele lui Emil Cioran printre susținătorii acestui moș libidinos.
Matzneff i-a furat adolescența Vanessei, a îndepărtat-o de familie, prieteni, școală. G.M. a avut tupeul să documenteze această aventură ilicită în cărțile sale, zugrăvind-o drept o nimfetă sedusă prin consimțire, întorcând cursul acțiunii în favoarea sa, selectând și adăugând de la sine lucruri care l-ar pune la adăpost de o eventuală anchetă și ar confirma acceptul lui Springora. Matzneff a continuat să-și umple jurnalele cu detalii din cele mai intime chiar după despărțirea de tânăra sa amantă, când aceasta se confrunta cu trauma proprie.
„Adesea, în cazurile de abuz sexual sau abuz de slăbiciune, există aceeași negare a realității: refuzul de a se considera victimă. Și, de fapt, cum să recunoști că ai fost abuzat când nu poți nega că ai consimțit? Când, dimpotrivă, ai simțit dorință pentru acest adult care a binevoit să profite de asta? Ani întregi m-am luptat și eu cu noțiunea de victimă, nefiind în stare să mă recunosc în ea.”
Trebuie să recunosc că am rămas mască să citesc că mama Vanessei a încurajat această relație nesănătoasă, motivând că „marele autor” e mort după ea, faima având și ea un rol. Cu cât Vanessa-liceana crește, ea se dezamăgește, se maturizează și înțelege adevărata gravitate a situației în care s-a poticnit, cu atât își dă seama că mama ei ar putea fi printre puținii oameni care ar fi putut schimba cursul acestei istorii spre inexistență, handicap matern pe care Vanessa îl va aduce ca învinuire mamei sale, la ani distanță după ce Matzeff dispăruse din scenă. Faptul că maică-sa nu a intervenit și a lăsat-o pe Vanessa să facă după bunul plac, considerând că face bine ținând cont de dorința fiicei, numai de grijă și educație nu vorbește. Iată încă un exemplu că adolescenții, orbiți de ceva sau cineva, nu pot vedea acel vierme care, cu siguranță, va strica fructul aparent dulce.
Anume apariția acestei cărți a ajutat-o pe Springora să facă lumină în abisul în care se cufunda tot mai mult odată cu scurgerea anilor. Ea s-a folosit de literatură și de scris ca să-și cârpească viața și să obțină controlul asupra propriului destin.
Ca și în cazul unui film bun cu un actor interesant, tu, curiosul, începi căutările pentru a afla mai multe despre acesta. La fel mi s-a întâmplat și mie cu acest Matzneff, despre care, recunosc, am auzit pentru prima dată. Și căutările mele au fost prea pline de conținut scandalos. Ani de pedofilie, zeci de fete și băieți abuzați, cărți și jurnale pe care acesta le-a umplut cu descrieri și poze din cele mai intime, premii pentru „valoarea” literară, pile elitiste, confesiuni ale victimelor etc.
Mă bucură faptul că anume publicarea „Consimțământului” a dat start anchetei în cazul lui Matzneff, 83 ani, care riscă 5 ani de închisoare! 5 ani! Deși Matzneff mereu a fost un „pedofil deschis”, deci nu a negat niciodată pornirile sale sexuale pentru copii, trebuia să vină și clipa când dreptatea ar domni! Valul #MeToo a atins și Franța și se pare că are încă multe dezvăluiri de scos la liman. Prea târziu a fost tras la răspundere și prea puțin timp după gratii îl așteaptă.
Abuzatul abuzează și schilodește vieți pentru satisfacerea propriilor porniri, fapt ce rezultă în vieți aruncate sub preș, mototolite, care, mai târziu, îngrașă buzunarele psihologilor și psihoterapeuților pentru ca, cută după cută, să revină la starea cât mai bună.
În 2020, editurile au refuzat să-l mai publice, au întrerupt orice legătură cu „domnul”, iar poliția a confiscat exemplarele disponibile în vânzare. Din curiozitate, am căutat traduceri ale „operei” sale și hurray!, nu am găsit nici în engleză, nici în rusă, nici în română, doar originalul, în franceză.
Să nu judecați cartea după valoare literară. E în primul rând o autobiografie, un exercițiu terapeutic de eliberare psihică și emoțională, atât. O răzbunare și o liniște atât de necesară victimei de a-l ști pe vinovat că plătește. Scopul acestei confesiuni nu are pretenția unei mari opere. Deloc. E scrisă prea simplu și paginile se răsfoiesc ca-ntr-o cursă. Springora a avut o istorie de zis și o mască de dat jos, scopuri pe care și le-a îndeplinit, restul rămâne pe mâna poliției.
Sper să i se facă dreptate Vanessei și zecilor de alți copii maltratați, acum adulți, care-și trag după sine bagajul cu traume, și sper ca acest prădător să-și găsească temnița cât mai curând, să fim și noi liniștiți că străzile au devenit mai curate cu un pericol mai puțin.
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia
Alte recenzii de la Vanessa Springora:
