Odată cu cel de al treilea volum din ” Coșmarul Edenului” scriitorul Dan Stoica sporește intensitatea fantasmagorismului, rămânând totuși un fidel apostol al naturii căreia îi consacră același debordant descriptivism înrourat de sacralitatea veșnicei recunoștințe.
De data aceasta, într-o lume din ce în ce mai necrozată, care își pierde sensul, deși acesta pare a nu fi existat vreodată cu adevărat, autorul surprinde prin nenumăratele resuscitări de personaje prinse într-o înlănțuire ce pare a nu avea vreodată o finalitate concretă, totul aflându-se la cheremul divinității, atât cea ancestrală, cât și cea tectonică.
Ca un joc de puzzle pe care îl dărâmi ori de câte ori ai chef, construindu-l mai apoi într-o cu totul altă variantă, odată cu fiecare încercare aceasta devenind din ce în ce mai uimitoare și neverosimilă. Aceasta este impresia pe care mi-o lasă intensul fantasmagorism al celui de al treilea volum din ” Coșmarul Edenului”.
Numele neaoșe ale personajelor, mai ales cele aparent secundare, care emană un neîncetat tradiționalism, îi oferă luptei dintre bine și rău un anumit ortodoxism, ca o litanie a cuminecăturii purtată între foșnetul naturii și freamătul lăuntric al eroilor care nu mor niciodată, jertfindu-se și renăscând odată cu legendele, exact cum este cazul acestei povești, în funcție de regia ușor complicată a Marelui Păpușar.
Ritmul povestirii, uneori frânt și numaidecât reînnodat, sugerează continua îngemănare de sufixe și prefixe așezate pe umerii destinelor oamenilor aparent simpli și totuși complicați.
Un joc al morții și al nemorții în care efemeritatea și eternitatea se întrepătrund într-un poker la cacialma, îndrăznind cu o nonșalanță juvenilă să creadă că poate ignora dreptul de veto al divinității.
Și totuși, dincolo de metempsihoza ușor alambicată, chiar și dincolo de resacralizarea anumitor mituri rurale extrase din molozul nedreptei uitări, cel de al treilea volum din ” Coșmarul Edenului” reușește, într-o măsură oarecare, să ne strecoare în labirintica lume a minusurilor și plusurilor în care explozia ciocnirii dintre ceva și altceva, adânc uzitată în laitmotivul supraviețuirii, face din această carte un fir de lumină într-o lume înnegurată.
Lectură plăcută!
Alte recenzii de la Dan Stoica:
