O să încep recenzia asta cu vorbele lui Pavese, the cadence of suffering has begun. Știa el Pavese ce știa când a zis asta, deoarece cartea Aglajei m-a stors de toate puterile, m-a epuizat de lacrimi și m-a transformat într-o bilă de amărăciune. De ce fierbe copilul în mămăligă m-a mai-mult-decât impresionat, fiind o materializare a frumosului și a urâtului, o umanizare a tot ce a fost și ce va fi. Dacă va fi.
Nimic nu este pentru totdeauna, dar putem deveni eterni prin lucrurile pe care le facem și le lăsăm Aici. Sunt perfect convinsă că Aglaja Veternayi s-a scris în eternitatea neagră a Universului prin acest roman, roman în care scriitoarea îi pune cititorului pe tavă dureri scrise pe nisip, pe care valurile n-au fost suficient de puternice încât să le șteargă.
Am vrut să citesc cartea asta încă de când i-am aflat titlul. Nu știam nimic altceva despre ea, și totuși mă atrăgea ca un magnet, și am cedat. Când am pus mâna pe ea, am devorat-o în mai puțin de o zi, fiind o operă extrem de accesibilă publicului larg.
Visez că mama moare și îmi lasă o cutie cu bătăile inimii ei.
Dacă la început cartea poate părea doar o înșiruire haotică, disperată, de fraze fără sens, De ce fierbe copilul în mămăligă devine, arborescent, povestea maturizării spiritului uman, despre cum din copii mici ajungem…copii mai mari. De ce fierbe copilul în mămăligă nu e pentru oricine; un roman straniu, poezie în proză, lirism cufundat în propoziții răsturnate și sentimente descifrate din durerea pe care o simți scurgându-se printre rânduri.
Nu trebuie decât să-mi pun baticul albastru pe un scaun. Asta e marea. Întotdeauna am marea lângă pat. Nu trebuie decât să mă dau jos din pat şi pot să înot. În marea mea nu e nevoie să ştii să înoţi ca să înoţi.
Aglaja Veteranyi s-a născut în România, și a călătorit în toată lumea alături de părinții ei, care erau circari. Oriunde s-ar afla însă, scriitoarea simte gustul mâncării mamei sale la fel, găsindu-și niște repere pe care le ia oriunde cu ea, ca să-i amintească cine e. Cine a fost. Cartea este condimentată cu certurile, bătăile, adulterul și permanentele amenințări cu moartea din familia ei, dar mai ales, e condimentată de frică. Frica de eșec. Frica de viitor (care poate sau nu fi existent). Frica de fantoma trecutului. Teama de teamă.
Nu știe nici să scrie, nici să citească, spune mama, e mai prost ca noaptea.
Dar noaptea nu ucide, spune tata.
Deși scăldat în fraze scurte, aparent simple și ușor de înțeles, De ce fierbe copilul în mămăligă este unul dintre cele mai profunde romane pe care un scriitor le-a lăsat vreodată omenirii. Protagonista realizează că, uneori, moartea e singura scăpare, singura șansă de a deveni cu adevărat, dar și pentru a căpăta dragostea părinților. Mica Aglaja tânjește după niște mâini care să o prindă când e în cădere liberă, ca noi toți de altfel. Când aude pentru prima dată povestea copilului care fierbe în mămăligă de la sora ei (care de fapt nu e sora ei), protagonista alege să o reinterpreteze în cele mai fanteziste moduri.
De ce fierbe copilul în mămăligă m-a smuls din mine. O carte care m-a stors de lacrimi și compasiune și tristețe și totodată de împăcare sufletească, pentru că, într-un final, fiecare ajunge să fie ce merită să fie. Cartea Aglajei Veteranyi demonstrează că uneori, totul poate fi pentru totdeauna, chiar dacă totdeauna e doar o secundă.
Alte recenzii de la Aglaja Veteranyi:
