Recenzie „De vorbă cu mine însumi” de Prentice Mulford

de | feb. 12, 2022 | Dezvoltare Personală, Recenzii cărți, Spiritualitate

Dacă ești bogat în gânduri, trebuie să eliberezi aceste gânduri ori de câte ori ai o ocazie favorabilă. Ești ca un copac supraîncărcat cu fructe coapte. Când fructul s-a copt, trebuie să cadă; când gândul este copt, trebuie să zboare. Dacă nu e nimeni lângă tine care să-l audă, trebuie să te duci acolo unde poate fi auzit! Nu e sănătos să ții numai pentru tine un dar, un talent, un adevăr, o capacitate de a face ceva bine.

Cuprinsul acestei cărți este îmbietor și foarte bine organizat. Acesta acoperă concepte dintre cele mai importante pentru domeniul spiritual, începând cu acela de Dumnezeu, care face posibil transferul de energie între toate formele de viață și terminând cu procesul reîncarnarii sau al continuității speciei.

Pentru a marca distincția dintre sfera de acțiune a spiritului față de cea a trupului, unul dintre cele mai interesante capitole din carte îmi pare acela care discută despre călătoriile întreprinse de om în timpul experienței somnului.

În somn, când trupul este inconștient, mintea ta intră în cealaltă fază a ei de viață și activitate. Ai schimbat o formă de inteligență cu alta.

Cel mai mult însă, accentul este pus pe cercetarea anatomiei gândurilor și pe faptul că acestea sunt interconectate cu predispozițiile și acțiunile noastre și au repercursiuni asupra calității vieții noastre cotidiene.

În expunerea sa, Prentice Mulford reunește o selecție de îndemnuri pentru toate domeniile vieții. Puterea gândului se manifestă în toate sectoarele existenței noastre: în afaceri, în creație, în relația trup-spirit, în relațiile cu ceilalți etc.

Parcurgând lectura, ideea pricipală care poate fi extrapolată este una extrem de actuală: gândurile sunt cele care ne creează realitatea imediată și ne mențin într-o stare direct proporțională cu forța lor, fie ea benefică ori distructivă.

Mulford ne învață că gândurile interacționează în permanență atât cu spiritul, cât și cu trupul. La fel cum un gând sănătos și luminos înalță spiritul și întărește trupul, tot așa un gând obositor și negativ slăbește sănătatea trupului, risipește odihna și blochează cursul ascendent al vieții. Mai mult decât atât, gândul eliberat de o persoană anume se întâlnește cu celelalte gânduri asemănătoare colectate de energia universală.

Propriul tău gând este acum în aer, acționează și atrage spre tine gândurile asemănătoare cu el aflate la alții, ale căror trupuri s-ar putea să nu le vezi niciodată. Când un gând anume determinat întâlnește un alt gând determinat și se unește cu el pentru un scop asemănător, din această uniune rezultă o putere dublă pentru obținerea succesului.

Mi s-au părut surprinzătoare acuratețea și precizia mesajului transmis, având în vedere că Prentice Mulford și-a scris lucrarea în secolul al XIX-lea. Este interesant cum originalitatea experienței sale literare este mai actuală ca oricând, dat fiind faptul că specialiștii din ziua de astăzi reiterează idei și concepte cu care se opera deja de mult pe timpurile lui Mulford.

De asemenea, deși acesta nu a avut o activitate în domeniul spiritualității, al biologiei ori al psihologiei, el a intuit concepte capitale din sfera dezvoltării personale, precum gândirea pozitivă, legea atracției, influența magnetică, puterea minții, concentrarea minții și așa mai departe.

Sunt sigură că toți cei care rezonează cu conceptele din această carte vor rămâne cu un bagaj mare de noi informații și vor prelua pentru sine foarte multe din ideile scriitorului.

Lectură plăcută!

 

 

Titlu: DE VORBĂ CU MINE ÎNSUMI
Autor: Prentice Mulford
An apariție : 2017
Editura: LIBRIS EDITORIAL
Nr. Pagini: 156
Limba: Română
Gen Literar: Spiritualitate, ezoterism
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 2916

Alte recenzii de la Prentice Mulford :

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Alexandra Velniceru a fost redactor Booknation.ro și a scris 14 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Alexandra Velniceru aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments