Recenzie ”Disperare” de Vladimir Nabokov

de | iun. 2, 2017 | Beletristică, Cultură Generală, Ficțiune, Literatura Universală, Recenzii cărți, Spiritualitate

 Vladimir Nabokov reprezintă pentru literatura rusă un soi de Kafka, care vine să pună întrebări incomode cititorului, stabilindu-i anumite limite sau eliminându-le. În mare parte, cititorul versat îl cunoaște pentru romanul său ”Lolita”, care a fost blamat intens în lumea literaturii universale, dar care la un moment dat a devenit o perlă inedită în patrimoniu cultural european.

Romanul ”Disperare” este un monolog narativ cu tentă sarcastică, care pune în dezbatere problema dedublării conștiinței, cel puțin așa l-aș califica, deoarece eroul central este pus în fața unui eveniment important, își întâlnește sosia perfectă.

Acest lucru îi dă lumea peste cap, făcându-l să se întrebe despre propria fericire, despre vicii și existența sa în toată deplinătatea ei. Narațiunea este una nonșalantă, libertină, pe alocuri creativ – obraznică, fapt care conturează perfect atmosfera romanului.

Autorul descrie atât anturajul său, cât și viciile cu care se ciocnește cu o decepțiune tacită. În special mi-au plăcut pasajele în care își descrie soția, colorând-o ca pe un personaj absolut ignorant, insipid, care își trăiește viața într-o apatie prostească. Este interesantă manevra dialogului indirect, prin care autorul stabilește puntea de comunicare cu cititorul, menținându-și ușoara notă de emfază și narcisism. Totuși o să puteți califica cartea ca una ”delicioasă”, sub aspectul muzicalității scrierii, a stilisticii orânduite într-o anumită ordine logică. Nabokov este cu siguranță un maestru al descrierilor și meditațiilor literare.

Cert este că romanul nu e nici pe departe unul superficial sau ușor, în ciuda volumului mic, dar este absolut relevant să ținem cont că în momentul când ne apucăm să îl citim pe Nabokov nu ne va aștepta o lectură facilă, ci vom avea parte de o incursiune în propriul nostru Eu, dincolo de convenționalisme și formalități.

Lecturi frumoase!

Titlu: DISPERARE
Autor: Vladimir Nabokov
An apariție : 2009
Editura: POLIROM
Nr. Pagini: 272
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 3146

Alte recenzii de la Vladimir Nabokov:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Corina Moisei este redactor Booknation.ro de 9 ani, 12 luni, 2 zile și a scris până acum 126 articole. Se află pe poziția 8 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Corina Moisei aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments