Fiecare cititor ajuns la o maturitate livrească este adeseori pus în faţa unor momente, când are nevoie profundă de linişte, de calm, de repaus. În acele clipe se refugiază între rafturile pe care doseşte comori şi caută Marile Cărţi. Cărţile în care se reflectă emoţiile, fricile şi obscurul spiritului uman. Volumele care ascund între file un şir enorm de emoţii, de trăiri într-un diapazon foarte larg, de la tristeţe până la o fericire exuberantă. Şi atunci când căutările se încununează de succes, cititorii îşi îmbrăţişează tovarăşele şi purced într-un drum liniştit al lecturi.
Cam aşa a fost la mine întâlnirea mea cu cartea autoarei Mirela Rusu Şirianu, „Fata de sub portocalii sălbatici”. Un volum tandru despre o problemă gravă. Nu ştiu cât de echidistantă este această descriere, dar deşi cartea abordează starea de lucruri din conflictul armat din fosta Iugoslavie, ea nu se eschivează de la studiul amplu al spiritului uman, încununat cu cele mai sensibile şi dramatice simţăminte umane.
Naraţiunea Mirei Rusu Şirianu este melodică, cursivă, lină, bună de pus la inimă şi de tămăduit răni, chiar dacă anume pe răni şi este centrată. Autoarea încearcă să împletească un subiect durut cu o istorie caldă. O avem în rolul central Ana, o participantă activă, membră a unei misiuni umanitare, aruncată cumva în mijlocul zonei beligerante, unde o cunoaşte pe Renata. Prietenia lor consolidată pe fundalul unui conflict armat este pe cât de puternică, pe atât de sensibilă. Coabitaţia lor în acea regiune este marcată de flash-uri intermitente între pace şi război, armistiţiu şi lupte. Dar probabil cea mai dificilă bătălie este cu Sinele, acel mecanism distructiv pe care îl păstrăm în fiecare dintre noi.
Personajele Mirelei Rusu Şirianu sunt în egală măsură chinuite de un Sine care nu se poate regăsi, iar faptul că traiul lor este asimilat războiului nu le face viaţa mai uşoară. Pe de altă parte, naraţiunea ne aruncă pe noi, cititorii, şi într-o dimensiune prezentă, mutând-o pe Ana, aidoma unei piese de şah, din mijlocul războiului în mijlocul contemporaneităţii agresive, unde regulile, din păcate, nu sunt foarte diferite.
Este interesantă maniera cu care autoarea transpune planurile narative şi jonglează, cu tot respectul de rigoare, cu valori prioritare precum devotamentul, credinţa sau fervoarea. Spiritul acestei călătorii în spaţiu, timp şi spirit fac ca lucrarea Mirelei Rusu Şirianu să fie de o sensibilitate aparte, empatică, care te atinge de la primele rânduri. Condeiul scriitoarei ştie să atingă anume acele strune, care să facă sufletul cititorului să vibreze. Şi să ştiţi că această laudă este meritată cu prisosinţă, mai ales pentru că se observă atenţia şi sârguinţa cu care şi-a construit autoarea fiecare personaj în parte, fiecare imagine, dar mai ales sensibilitatea cu care împleteşte veritabilul istoric şi ficţiunea empatică.
Mie această carte mi s-a întipărit în suflet şi sunt sigură că naraţiunea este demnă de atenţia oricărui cititor gurmand, care îşi doreşte o escaladare a singurătăţii, o regăsire a propiului Eu, oricât de incomod, slab sau per a contrario puternic nu ar fi acesta. Mirela Rusu Şirianu este o povestitoare talentată care transpune în proza sa trăiri sincere, şi spun asta cu toată responsabilitate, mai ales că experienţa mea cititorească îmi dă dreptul să elucidez orice urmă de fals în scriitură. În cazul acesteia, avem de a face cu o carte alarmant de tranşantă, sinceră, deschisă şi transparentă, fără pic de meschinărie. Felul în care îşi trasează scrierea îmi permite să afirm că pune suflet în ceea ce aşterne pe hârtie, fapt care merită toată consideraţiunea noastră, mai ales pentru că în prezent este tot mai dificil să identificăm autori de valoare, care nu apelează la un marketing agresiv.
Cui aş recomanda cartea? Oricărui cititor aflat în căutarea istoriilor de viaţă, cu dramatism, tristeţe şi tot spectrul de emoţii curate, fără fariseice intenţii, şi absolut naturale. Cartea Mirelei Rusu Şirianu este cu siguranţă o revelaţie în anul meu cititoresc.
Alte recenzii de la Mirela Rusu Şirianu:
