Am impresia că după lectura acestei cărți, mulți bărbați au început să analizeze comportamentul partenerei sale. Nu vă zic de ce, prea delicios spoiler!
Nick și Amy sunt perechea model sau ni se pare nouă așa de la început, o aparență impusă pentru a nu da frâu bârfelor celor din jur, pentru mediocritatea amară la care au ajuns, sau autopedepsire pentru că nu au reușit să depășească banalitățile care reușesc cu brio să invadeze cuplurile.
Azi Amy dispare fără urmă, fără sens sau explicații. Ele apar după ce Nick începe să ne povestească mersul anchetei, Amy în schimb, prin intermediul jurnalului său, ne relatează cum s-a început totul, istoria unei relații care ajunge a fi ceva cu totul și cu totul ieșit din tipare!
„M-am răsucit în pat, adică în patul nostru din New York adus în casa cea nouă, pe care încă o numeam casa cea nouă, deși ne mutaserăm aici de doi ani. E o casă închiriată, chiar pe țărmul râului Mississippi, o casă care țipă a Nou-Îmbogățiți de Suburbie, genul de loc pe care mi-l doream în copilărie, aflat în partea mea de oraș, cea sărăcăcioasă. Genul de locuință care apare imediat familiară: căsoiul masiv, țipând de nou-nouț ce e, fără personalitate, genul de casă pe care soția mea l-ar fi detestat – și chiar îl detesta.”
Nici dispărută, Amy nu încetează să influențeze viețile celor implicați. Dispărută său moartă, ea, un coșmar de femeie, luptă pentru a salva pereții putrezi pe care se ține căsătoria lor. O gustoșenie psihologică, năucitoare, tăioasă pe alocuri, în care aflăm ce scoate din noi – Plictiseala, șomajul și furia pasivă! A reușit să arunce toate „rufele murdare” din relatările romanțate, din conceptele manipulatoare ale societății noastre!
Amy a fost cea care a dat tonul întregii istorii, construcția caracterului său fiind de-un gust deosebit de calculat, de băgat în speriați!
Ce-a fost toată istoria asta, omor sau răzbunare? Pentru imaginația mea – un deliciu cu gust de intrigă, sânge și delir 😈.
„Până la Nick nu m-am simțit ca o persoană, fiindcă am fost dintotdeauna un produs. Uimitoarea Amy trebuia să fie extraordinară, creativă, bună, chibzuită, isteață și fericită. Noi nu vrem decât să fii fericită. Rand și Marybeth ziceau asta tot timpul, dar nu-mi explicau niciodată cum. Atâtea lecții, oportunități și avantaje, și nu m-au învățat nicicând cum să fiu fericită. Țin minte cât de mult mă nedumereau ceilalți copii. Mă duceam la câte o petrecere de aniversare și-i vedeam pe ceilalți puști cum se hlizesc și se strâmbă și încercam și eu asta, dar nu înțelegeam de ce. Stăteam acolo, cu elasticul de la coiful de petrecere strâns, sugrumându-mi zona moale de sub bărbie, cu glazura granulată a prăjiturii albăstrindu-mi dinții. Și încercam să-mi dau seama în ce consta distracția.”
Alte recenzii de la Gillian Flynn:
