Recenzie ” Flori de fragi” de Dan Stoica

de | apr. 7, 2018 | Recenzii cărți

Poet al naturii, cu ajutorul căreia sacralizează conceptul de iubire idealizantă, poetul Dan Stoica își scrie versurile cu clorofila onestității, îngemănând melodios simțirile unui suflet veșnic tânăr.

METAMORFOZĂ

Merg printre stejari. Vin alți stejari.

Merg printre ei, cu pași tot mai rari.

Îmi cresc frunze pe brațe.

Sunt ramuri acum, nu mai sunt oase.

Picioarele au pătruns adânc. Rădăcină sunt.

Seva dulce urcă din ea în pământ.

Cu freamătul inimii încrustat în dansul frunzelor perene, potolindu-și foamea de estetizantă regăsire din suculența rădăcinilor, poetul înșiruie mărgăritare de gânduri fulgurante care gravează clipa în pântecul eternității cu o solemnitate permisivă care, printr-o dibăcie demnă de invidiat, reușește să fandeze maiestuos în fața contondentei sobrietăți, lăsând loc senzorialului soare să muște metempsihotic din ghemul de șoapte și strigăte oclusive care alcătuiesc istoria unui om dotat cu o hipersensibilitate frumso caligrafiată.

Freamătul și liniștea, nocturnul și diurnul, se varsă unul în celălalt într-o metamorfoză a senzorialului vacarm, trăit mai mereu cu capul sus, cu stoicismul omului care știe să felieze bucata de sacru profan ce împănează traiul cotidian al omului cu suflet ospitalier.

 

Titlu: FLORI DE FRAGI
Autor: Dan Stoica
An apariție : 2014
Editura: SFÂNTUL IEROMONAH NICOALE
Nr. Pagini: 50
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 1708

Alte recenzii de la Dan Stoica:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy
Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy

În ultima perioada, Elle Kennedy a explodat în popularitate. Serie ei "Off- Campus" a fost ecranizată și serialul a făcut furori pe toate platformele. După ce am văzut seria, mi-am adus aminte cât de mult mi-au plăcut personajele și cu cât drag am citit cărțile, așa...

Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde
Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde

Seria "Windy City" a fost o mare surpriză pentru mine. La început mi s-a părut că este prea ridicată în slăvi și având experiențe nereușite cu cărți promovate excesiv, dar fără substanță, am amânat-o cât am putut. Am amânat-o și din cauza primului volum, care între...

0 0 votes
Article Rating
Cristian Cărpenaru a fost redactor Booknation.ro și a scris 490 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Cristian Cărpenaru aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments