Recenzie “Gândesc prea mult” de Christel Petitcollin

de | sept. 19, 2021 | Dezvoltare Personală, Psihologie, Recenzii cărți

Christel Petitcollin este scriitoare, formator în comunicare și dezvoltare personală, iar cărțile ei au fost publicate în toată lumea. Cartea “Gândesc prea mult” îi are în centrul atenției pe cei diferiți, neînțeleși de semenii lor, care gândesc prea mult asupra oricărui subiect. Cartea explică acestă stare de fapt pornind de la faptul că majoritatea persoanelor, peste 70%, folosesc mai mult emisfera stângă, în timp ce numărul persoanelor care folosesc predominant emisfera dreaptă este, evident, mult mai mic.

Emisfera stângă este liniară, metodică, verbală și numerică, în timp ce creierul drept trăiește clipa prezentă. Se folosește de simțuri, de intuiție și chiar de instinct. Limbajul emisferei drepte a creierului este considerat analogic – compus din figuri, simboluri și metafore, este limbajul sintezelor, al totalității. … Este limbjul umorului, al asocierii de sunete, al ambiguității, al carambururilor și al jocurilor de cuvinte, al confuziei între sensul literal și cel metaforic.

Datorită acestor diferențe fundamentale, oamenii gestionează diferit informațiile, abordează diferit situațiile.

Persoanele conduse de emisfera dreaptă au o gândire de tip arborescent, o idee conduce la alte zece, fiecare dintre acestea pot duce în direcții diferite, identificându-se un număr mare de soluții la o problemă. Procesul de analiză are loc repede, pare că soluția e simplă, că vine de la sine. De fapt, mintea macină în permanență câte ceva, important este să fie idei utile, productive, altfel acele persoane sunt amenințate de depresie. Creierul lor lucreză mai tot timpul, chiar și noaptea, fiindu-i greu să ia o pauză. Pentru a contracara efectele nocive ale lipsei de somn, autoarea recomandă reglarea nivelului de serotonină din organism, printr-o alimentație bazată pe proteine, făcând sport, implicarea în proiecte noi și aplicând metode potrivite de relaxare pentru gestionarea stresului.

Oamenii conduși de emisfera stângă, care se încadrează în norme, nu își pun la fel de multe întrebări, nu au îndoieli sau frământări existențiale. Ei se învinovățesc rar, și chiar și atunci când sunt necinstiți sau au greșit cu ceva caută tot felul de justificări, doar ca să scape nepedepsiți.

Emisfera stângă știe să numere, poate calcula, are instinctul de proprietate, fiindcă își poate delimita teritoriul. Această atitudine îi șochează pe ceilalți, care sunt empatici și visează că toți oamenii sunt la fel.

Supradotații  – conduși de emisfera dreaptă, au o predispoziție propice influențării la nivel psihologic, sunt dornici de relații călduroase, nu îi sesizează pe manipulatori și le cad adesea în plasă.

Manipulatorii sunt siguri pe ei, imperturbabili și acuzatori. Supradotații se îndoiesc de ei, nu își susțin niciodată ferm punctul de vedere și au tendința să se pună sistematic sub semnul întrebării.

După ce explică toate aceste diferențe între cele două tipologii, autoarea vine cu sfaturi concrete pentru redobândirea integrității morale, a propriei identități. Pentru consolidarea stimei de sine recomandă renunțarea la ideea de perfecțiune și validarea reușitelor, indiferent dacă sunt mici sau mari. De asemenea, recomandă centrarea atenței pe propriile nevoi și eliminarea sabotorului interior – acel gând care critică și denigrează permanent.

Cartea, care se adresează în special persoanelor conduse de emisfera dreaptă, este presărată cu scurte exemple concrete care au darul de a-l ajuta pe cititor să înțeleagă mai bine conceptele pe care Christel Petitcollin le prezintă.

GÂNDESC PREA MULT
GÂNDESC PREA MULT

An 2019Editura PhilobiaPagini 216Limba RomânăGen Psihologie, Pedagogie

Nota 9 / 102557 vizualizări

Elena ConstantinRedactor Booknation.ro

5 ani, 6 luni, 21 zile86 articolelocul 10/19

Pasionată de lectură și de psihologie, îmi place să încurajez dezvoltarea unei vieți armonioase. Valorile personale sunt: autocunoaștere, dragoste, prietenie, bunăstare, spiritualitate.

Alte recenzii de la Christel Petitcollin:

Recenzie “Gândesc prea mult” de Christel Petitcollin

Îți plac concursurile cu cărți?

Află primul când lansăm un concurs nou. Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți.

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Regele furiei” de Ana Huang
Recenzie ”Regele furiei” de Ana Huang

Am tot amânat Regele furiei și, de fapt, întreaga serie, pentru că pornisem cu o idee preconcepută despre Ana Huang. Văzând cât de prezentă era peste tot pe BookTok și Bookstagram, aveam impresia că este genul de serie construită după o rețetă comercială, cu toate...

Recenzie ”Enigma” de RuNyx
Recenzie ”Enigma” de RuNyx

Bine ai venit la Universitatea Mortimer! Există secrete pe care trebuie să le deslușească. Iar el are nevoie să le păstreze. Moartea pare să fi făcut parte din viața lui Salem Salazar încă de la început, urmărind-o asemenea unei umbre de care nu poate scăpa. După...

Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu
Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu

  Cu bucurie am aflat că anul acesta Florin Anghel Vedeanu a lansat un nou roman, „Arena Apostaților” la editura Hoffman, așa că, m-am grăbit să îl parcurg. În acest roman autorul explorează realitatea dură a lumii contemporane prin ochii unui orfan și atinge...

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted