Perioada de creștere, de transformare a corpului vine întotdeauna cu întrebări din partea noastră. Recunosc, eu am avut-o mereu pe mama alături să îmi vorbească despre schimbările pe care le resimțeam, dar unele fete poate nu sunt la fel de norocoase și au nevoie de informații care să le ajute să înțeleagă procesul firesc prin care trec. Cum mediul online s-a dezvoltat cu viteza luminii, au apărut căi de comunicare din ce în ce mai diverse și complete, ce sunt doar la un click distanță. Eu nu vă propun pagini web, ci evident, o carte. „Ghidul Fetelor” de Marawa Ibrahim este o carte extrem de colorată și ușor de înțeles, ce parcurge 50 de lecții despre corpul fetelor aflat în schimbare în perioada adolescenței.

Imagini pentru ghidul fetelor editura casa

Pe lângă ilustrațiile extrem de haioase, corecte și colorate, cartea este ca un dialog cu o prietenă mai mare, experimentată, deja trecută prin asemenea situații. Nu este un tutorial, totul este descris ca pe o povestire, pentru că se face o paralelă între viața autoarei și experiențele sale cu ce anume trebuie să facă persoană care citește cartea. Sunt date sfaturi, sunt depănate amintiri și se găsesc soluții pentru toate problemele unei adolescente.

„Ghidul Fetelor” de Marawa Ibrahim nu vorbește doar despre transformările corpului, vorbește și despre problemele cotidiene cu care o fată se poate confrunta o dată cu schimbarea fizicului său. Situații amuzante, priviri ale băieților, dialogul cu părinții sau cu profesorii, totul este în amănunt dezbătut și evident, sunt date sfaturi de cea mai bună calitate.

Marawa se folosește pe sine ca exemplu și dă mai departe din ce a învățat, ce a trăit și învață fetele uneori să nu procedeze asemenea ei. Pentru multe capitole, se folosește chiar pe sine ca model și rezultatul este unul foarte reușit. Mi-a plăcut foarte mult modul în care se exprimă, ușor, cu cuvinte „fabricate” uneori special pentru cele mici, să fie pe înțelesul lor și să le facă să realizeze că este perfect normal ceea ce li se întâmplă. Am ras copios la poveștile de la final, sunt extrem de haioase și culmea, de multe ori am gândit și eu la fel că ea.

Recomand din suflet „Ghidul Fetelor” de Marawa Ibrahim, pentru că este o îmbinare foarte reușită între parte grafică și scris, un scris jucăuș, lejer, sincer, care transmite un mesaj puternic, ce trebuie luat în considerare. Este recomandată și părinților, sigur o să învețe și ei lucruri noi de aici, sau o să aibă o altă abordare în relația cu copilul lor.

Cartea disponibila pe site-ul Editurii Casa.

Se încarcă ofertele din librării…

Despre redactorul articolului

Ramona Alexandra PopescuRedactor Booknation.ro9 ani, 9 luni, 22 zile677 articolelocul 2/12Toate articoleleBlog

Mă numesc Ramona şi îmi place să citesc, considerându-l cel mai frumos mod de a mă relaxa. Iubesc să scriu recenzii mai ales la poveştile de dragoste şi cele poliţiste, exprimându-mi ideile atât pe site-ul Booknation.ro cât şi pe blogul meu. Cel mai mare vis este să ajung într-o zi să cunosc autorii pe care îi admir.Booknation.ro pentru mine a venit ca o portiţă neaşteptată spre o echipă fantastică, ce îmi susţine iniţiativele şi mă impulsionează să vin cu idei frumoase şi creative. Pe lângă acest lucru, aici pot să vorbesc cu o comunitate numeroasă, cu care am aceleaşi pasiuni și care îmi poate înțelege dragostea pentru citit.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted