“Simt însă că e ceva ultim, ceva adevărat, înapoia tuturor formelor și vieților” (…)” (pag.363)
Să scrii despre o carte care ți-a pătruns în suflet, în timp ce te afli încă sub influența ei, poate fi la fel de anevoios (și nebunesc?) ca încercarea de a-ți “ordona” sau “îmblânzi” emoțiile în timp ce trăiești o mare dragoste…
Huliganii (1935) lui Mircea Eliade mi-a plăcut de la primele rânduri și am intuit aproape imediat că-mi va deveni una dintre cărțile preferate, la care voi reveni de-acum încolo, ori de câte ori voi simți nevoia de identificare; am constatat încântată și coincidența că de acum toamnele mele vor aduce cu ele încă o savoare aparte, alături de frunze uscate și crizanteme.
Huliganii care populează romanul sunt majoritatea intelectuali, firi temperamentale, complexe și complicate, în care dogoresc nerăbdarea specifică tinereții, pasiuni arzătoare, o foame teribilă de împlinire și o nouă ordine.
Povestea întreagă a romanului se compune din multiple fire, misterios și adesea destul de întortocheat dirijate, iar numărul personajelor pare să tot crească mereu.
Cu fiecare capitol, noi personaje intervin, și o dată cu ele, poveștile lor, că într-o febră a existenței, o neliniște a simțurilor și a gândurilor, o căutare perpetuă a ceva nedefinit, “ceva ultim, ceva adevărat”…
Un fir aproape stingher, izolat, este iubirea lui Mitică pentru Marcela, acest personaj bizar, în care se întâlnesc parcă mai toate contradicțiile firii umane.
Petru Anicet (19) are un trecut dureros; familia, (de fapt ce a mai rămas din ea, după decesul tatălui și sinuciderea fratelui Pavel ) cândva bine situată social și finaciar, este acum sărăcită și se luptă să supraviețuiască mizeriei, într-o locuință din strada Mătăsari.
Angajându-se professor de pian al Anisoarei (16), Petru nimerește în sânul unei familii ciudate, de unde își va trage o nouă experiență amoroasă, generoasă în descoperiri și voluptăți, dar și o nouă tragedie.
Între framantarea de a-și realiza Ereticii, marea sa lucrare muzicală și orgoliul (nevoia, datoria morală) de a recâștiga statutul de altădată al familiei, trebuie să-și înfrunte fricile, să se decidă pentru compromisuri și să plătească prețul pentru consecințele acțiunilor sale…
Introducând în scenă un personaj după altul, autorul creează superbe dialoguri între ele, înfruntări de opinii și crezuri pe teme puternice, precum sensul vieții, etichetele și prejudecățile, dragostea, creația, idealurile, regulile, schimbările, etc.
Cinici și pasionali, proaspeți și tociți de uzura vieții, fecioare și prostituate – își găsesc, toți, locul sub cerul imaginat de Mircea Eliade, unul în care sunt aproape banale gesturile extreme.
Inclus în ciclul Întoarcerea din Rai, care nu a fost finalizat însă, romanul Huliganii (a zecea carte a autorului) strălucește în creionarea intelectualității românești interbelice, care are de integrat schimbările societății, în schimbările personale, întrucât contemplarea, geniul creator și metafizica nu pot face abstracție prea mult de la așteptările familiei, de la nevoile primare de existență.
Citiți! Citiți Mircea Eliade! Citiți Huliganii!
NOTĂ: 10 / 10
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia
Alte recenzii de la Mircea Eliade:
