Shirin Ebadi, autoarea romaului Iranul meu. Gustul amar al revoluţiei, este prima femeie musulmană şi prima femeie locuitoare a Iranului care primeşte Premiul Nobel pentru Pace, în anul 2003. Şi, deşi în 2009 s-a dorit confiscarea premiului de către autorităţile iraniene, acest lucru nu a fost recunoscut oficial.
Iranul meu. Gustul amar al revoluţiei este un roman istoric, unul care prezintă lumea politică a acestei ţări din ultima jumătate de veac.
,,Însă anii de război chemau la rezistenţă, nu la reflecţie.”
Naratorul-personaj, Shirin, o judecătoare devenită fără voia ei avocat activist, ne relateză despre greutăţile pe care a fost nevoită să le înfrunte în cariera sa din cauza schimbărilor de regim. Pentru că este femeie nu putea fi judecător aşa că este destituită şi ameninţată cu moartea.
,,Eram femeie, iar acesată victorie revoluţionară îmi cerea să mă dau bătută.”
În Iran, mai mulţi tineri revoluţionari ajung pe lista persecutaţilor politici în urma unei serii de revoluţii. Astfel, Shirin va încerca să apere cât mai mulţi cu putinţă. Deşi pentru o perioadă nu va mai lucra oficial în slujba statului, ea nu se opreşte ci formează organizaţii şi procese pentru restabilirea dreptăţii.
,,Mă luptam pe câmpul lor de luptă. Nu puteam să scot pur şi simplu Declaraţia universală a drepturilor omului şi să le-o vâr sub nas clericilor care se inspiraseră din justiţia penală din secolul al VII-lea.”
Cartea nu prezintă doar cariera protagonistei, ci şi viaţa acesteia de familie. Shirin are două fiice pe care încearcă să le ţină departe de viaţa sa politică şi cărora le explică de ce viaţa musulmanilor este mai grea în acest regim de conducere.
,,Nu religia ţine femeile prizoniere, ci dictatele alese de aceia care îşi doresc să le ţină robite. Aceasta este credinţa care stă la baza operei mele, alături de convingerea că Iranul trebuie să se schimbe paşnic, din interior.”
Alte recenzii de la Shirin Ebadi:
