Timp destul n-avem decât ca sa murim…

Această nouă apariție semnată de proaspăt laureata premiului Nobel, Annie Ernaux, cuprinde două istorisiri. Prima este dedicată tatălui autoarei și urmărește creionarea unui portret al acestuia care se transformă într-un tipar, un portret general al țăranului parvenit ce trăiește cu frica-n sân de sărăcie, rușine și întoarcere de unde a plecat.

Cea de-a doua poveste analizează indiferența socială față de soarta femeii și expune povestea unui avort ilegal, urmările și trauma provocată de Eveniment.

Scrie asumat și fără pic de frică de cum ar putea fi înțeleasă. Scrie fix ce crede și ce simte. N-o interesează dacă dă cu bâta-n baltă. Nu i-e frică de judecata sau oprobiul cititorilor mai pudibonzi. Nu dă doi bani dacă intra în conflict cu politica asta de empatie și blândețe pe care societatea ne-o bagă pe gât și la care toți (ne prefacem că) aderăm voit sau pentru a fi în bon ton. Și eu am marșat cu ea printre rânduri și gânduri și să dea naiba de n-am fost acolo și de n-am simțit la fel ca ea, poate și mai rău, poate cu și mai multă disperare, poate și mai detașat de ceea ce trebuia considerat sânge din sângele meu.

Pentru că Evenimentul lui Annie n-are legătură cu ceea ce ar trebui să declanșeze în ea în condiții normale, are legătură cu ceea ce-i impune societatea să simtă față de acest fapt de neconceput, dar conceput fără voie. Nu e loc și timp ca sentimentul de maternitate să se declanșeze, nu e loc să percepem ce ar trebui pentru că avem alte probleme care se grăbesc să ne spargă capul cu pietrele aruncate de „sfinți”, cu privirile disperate ale celor dezamăgiți și luați prin surprindere, ale celor care aveau alte așteptări, care te-au educat să le protejezi mândria și onoarea. Și tu ce ai făcut?? Și după ce te-ai dat cu capul de sus, cum repari? Cum ieși basma curată sau, mai bine zis, cu chiloții pătați în mod cinstit?? Ceea ce ar fi trebuit să fie o bucurie, se transformă într-o traumă. Poate că pentru mămicile devotate și catolice până-n măduva ideilor Evenimentul o să fie o lectură devastatoare și de neînțeles, dar dacă ne dăm jos masca socială pe care o purtăm obligat forțat o să rezonăm perfect cu ceea ce scrie Annie.

Annie scrie la rece, disecă mentalitatea generațiilor astfel încât un avort nu mai este doar o decizie, se transformă într-un eveniment marcant și traumatizant, o rană ce va rămâne de-a purerea nevindecată în mintea celui implicat direct. Pentru o fată de 23 de ani, necăsătorită, provenind din rândurile burgheziei, opțiunea de a păstra copilul este imposibilă și ar însemna doar ratare, eșec social, stigmatizarea ei și a familiei ei.

Annie spune povestea unui avort în detaliu, fără sentimentalisme, cu curaj și cu limba ascuțită ca un brici. Nu simte jenă să se urce pe masă cu picioarele larg desfăcute în fața cititorului, nu-și tăinuiește nicio idee, nicio simțire. Totul în povestea asta este dezbrăcat în curul gol și pus pe masă. Este o formă de feminism cult, un stil tranșant și rece care nu se teme de judecata publicului. Este o analiză perfectă care demonstrează și susține dreptul femeii de a alege.

As was often the case, you couldn’t tell whether abortion was banned because it was wrong or wrong because it was banned. People judged according to the law, they didn’t judge the law.

Pentru Annie literatura este doar pârghia prin care face politică și educație. E genul de educație necesară chiar și în prezent când avortul nu mai e ilegal, doar blamat…și Annie știe să pună problema când vine vorba despre constrângerile și rușinea socială. Pentru că nu orice femeie se naște ca să fie mamă și nu întotdeauna e timpul potrivit. Pentru că așa cum un copil e responsabilitatea celui care îl concepe, tot așa trebuie să fie și alegerea și decizia fiecărei femei în parte dacă este pregătită, capabilă sau dispusă să-și asume această responsabilitate.

Deși urmărește un singur personaj, construiește cu ajutorul întâmplărilor prin care acesta trece, imaginea unei societăți crude și nepăsătoare fără a apela la înflorituri și sentimentalism, cu ajutorul unor fraze scurte și pline de forță. Urmărește drama generală a femeilor puse în situația de a lua decizii riscante pentru a scăpa de rușinea socială și de acuzația de a încălca legea. Este o analiză profundă și intimă fără artificii sau intervenții superficiale, Evenimentul reprezentând vocea femeii din comunitatea respectivă ce se vede nevoită să facă față presiunii sociale apelând la măsuri extreme.

Se încarcă ofertele din librării…

Despre redactorul articolului

AngelaRedactor Booknation.ro7 ani, 10 luni623 articolelocul 3/12Toate articoleleBlog

Sunt bookaholica ce se scaldă în cești de cafea și pahare de vin pentru a nu pierde ritmul și timpul, care e așa scurt și întotdeauna invers proporțional cu lista mea de must-read. Recomand cărțile bune cu inima deschisă și povestesc cu foc și nervi atunci când sunt dezamăgită. Sunt omul cărților pe față, îmi asum ce scriu și îmi argumentez părerile și recenziile. Îmi place să împărtășesc impresii, să vorbesc deschis și fără pretenții despre cărți bune și mai puțin bune.Sunt Angela, sunt ploieşteancă get-beget, revoluționară şi naționalistă. Sunt cititoare de cursă lungă şi îmi place să împart cu alții bucuria lecturii atât aici pe Booknation cât și pe blogul meu personal. Pentru că viața fără cărți este pustiu, iar lectura este balsam pentru suflet și plăcerea mea vinovată. Vă aștept la dezbateri aprinse în contradictoriu pe marginea recenziilor mele și nu numai, pentru că polemica e parte din mine, cum e și lectura.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted