Psihologul Howard Gardner a fost preocupat de sfera cognitivă și a publicat cărți despre teoria inteligențelor multiple, despre leadership, despre oameni care s-au evidențiat printr-o creativitate exemplară. Pornind de la analiza trăsăturilor unor mari lideri ai secolului trecut, a ajuns să scrie, în colaborare cu Emma Laskin, cartea Minți conducătoare, în care au fost exprimate concluziile privind leadershipul din perspectiva psihologiei.
La început, autorii ne explică cum au efectuat analiza, ce au avut în vedere, de la ce premise au pornit. Ei ne arată că există lideri în domenii specifice, precum Albert Einstein și Pablo Picasso, lideri ai unei națiuni precum Margaret Thatcher și Ronald Reagan sau lideri care se adresează unei categorii mai vaste, precum Mahatma Ghandi sau Nelson Madela.
Înainte de a ne prezenta cateva trăsături comune ale marilor lideri ai lumii, Howard Gardner și Emma Laskin ne vorbesc despre psihologia copilului. Astfel, aflăm că la vârsta de 5 ani copilul a deprins emoțiile de bază, le poate recunoaște și reproduce, dar nu poate raționa cu concepte complexe, toate poveștile sunt simplificate. Indiferent de numărul inițial al protagoniștilor el va reduce scenariul la lupta dintre bine și rău. Copilul mic vede lumea în alb și negru, la vârsta de 10 ani este excesiv de corect și nepărtinitor, în timp ce adolescentul are capacitatea de a aprecia un număr mare de interse și de perspective, savurează din plin relativismul.
În continuare aflăm că nu toți oamenii evoluează la fel. Unii indivizi rămân la fel de egocentrici ca la cinci ani; alți câțiva, și nu puțini, nu depășesc niciodată moralitatea convențională a copilului de zece ani… Tendințele născânde spre relativism sunt puse foarte ferm la punct în societățile tradiționaliste sau în cele totalitare. Cei care reușesc să depășească aceste etape, se confruntă cu o luptă interioară – între conștientizarea relativității valorilor și nevoia de a adopta poziții ferme în anumite situații, ținând cont de context.
Howard Gardner și Emma Laskin au ajuns la concluzia că, indiferent de nivelul de evoluție al fiecărui individ, un expert poate deveni un lider bun numai dacă își adaptează discursul pentru a atinge inimile fiecărei categorii în parte. Pornind de la poveștile și scenariile de viață pe care oamenii le-au asimilat anterior, un lider își poate formula mesajul pentru a fi primit cu ușurință de auditoriu întrucât el știe că numai prin susținerea populară își poate atinge obiectivul.
În capitolele următoare, autorii prezintă detaliat viața și realizările câtorva lideri de renume – Margaret Mead, J. Robert Oppheimer, George C. Marshall, Papa Ioan al XXIII-lea, Martin Luther King Jr., Margaret Thatcher, Jean Monnet și Mahatma Gandi. Se face o analiză comparativă, se observă elementele comune și deferențele dintre aceștia. Printre altele, cei doi psihologi au remarcat faptul că liderii analizați erau speciliști în domeniile lor și au căutat să obțină puterea pentru a atinge scopuri bine determinate. Ei erau firi cutezătoare, capabili să își asume riscuri în mod conștient. Liderii au dezvoltat relații cu indivizi apropiați, membrii ai comunităților din care făceau parte și ulterior cercul lor s-a extins, adresându-se unor mase mari de oameni.
Indiferent de categoria socială din care proveneau, toți cei analizați au avut convingerea de a fi speciali și disponibilitatea, de a-i înfrunta ca de la egal la egal pe cei aflați în poziții cu putere de decizie. De asemenea, Howard Gardner și Emma Laskin au remarcat că majoritatea liderilor depășesc limita propriilor capacități și sfârșesc prin a-și submina propriile cauze.
În final, cercetătorii atrag atenția asupra unor riscuri. Unul dintre acestea derivă din faptul că în ultimele decenii a scăzut gloria statului – națiune în detrimentul corporațiilor multinaționale.
Nou-configuratele agenții apărute ca răspuns la amenințări și riscuri de tipuri nemaiîntâlnite în trecut, dar și pentru a profita de ocazii favorabile până acum inaccesibile, sunt prea puțin susceptibile să atragă lideri aparținând tipologiei uzuale. Unele au o structură mult aplatizată, …, iar altele pur și simplu nu par să prezinte niciun fel de leadership discernabil. Dacă formele de guvernanță mai consacrate vor reveni, în timp, la locul cu care ne-am obișnuit, sau dacă entitățile nonnaționale vor da naștere unor forme noi de leadeship colectiv sau de apartenență la un aditoriu, nu este în niciun caz limpede.
Un alt risc privește extinderea comunicării prin internet, fapt care pune la dispoziția oamenilor foarte multe informații, dar, din cauza volumului, sunt greu de selectat informațiile necesare și utile. În acest context au fost lansate publicului foarte multe informații false, fiind dificil de cernut care sunt adevărate. Totodată, oricine poate afirma orice despre oricine, fiind greu să se desprindă din mulțime un lider cu o imagine nealterată.
În concluzie, pot să afirm că Minți conducătoare este o carte utilă pentru oricine, nu numai pentru lideri. Citind-o, mi-am îmbogățit cultura generală, iar pe lângă noțiunile de psihologie am fixat mai multe puncte de referință care au marcat istoria din secolul XX.
Alte recenzii de la Howard Gardner :
