Dacă în recenzia făcută romanului Creatura mă plângeam de faptul că autoarei, Nely Cab, i-a fost frică să întindă limitele poveştii, nu acelaşi lucru îl pot spune şi despre Theo Anghel.
Am murit, din fericire ne-a adus în cel de-al treilea volum, Dincolo, o explozie de acţiuni şi evenimente. Theo Anghel nu numai că nu i-a fost frică de limite, ba le-a împins până la saturaţie.
În primele două volume ale seriei, Întoarcerea şi Chaos, cititorul putea afirma că se află, oarecum, în zona lui de confort. Deşi acţiunea era înconjurată de forţe supranaturale, iar frâiele erau trase de Divinitate, cititorul era totuşi într-un plan binecunoscut, printre semeni care urmau aceleaşi reguli şi aceeaşi traiectorie impusă de societate. Dincolo îl smulge cu totul din spaţiul său şi-l aruncă nu numai într-un spaţiu necunoscut ci şi într-un loc complet sălbatic.
Smulsă din Chaos, Oriana se trezeşte în Transeo, un loc sterp unde toţi recuperatorii planetei sunt aruncaţi laolaltă şi unde toţi vorbesc limba comună.
În Transeo, prezentul era atât de copleşitor că strivea sub greutatea lui orice imagine păstrată în memorie.
Ca o reconstituire a poveştii lui Adam şi a Evei, după mai multe zile în Transeo, unde singura schimbare vine dimineaţa odată cu paharul de ima adus de mama Orianei însoţită de îngerul Abaddon, mânată de un recuperator în rolul şarpelui din Eden, toată suflarea din Transeo, evadează.
Simţindu-se responsabilă pentru îngerii săi, Abel şi Ama, Oriana porneşte şi ea cu mulţimea spre Purgatoriu, un loc despre care se spune că nu aparţine nici Iadului şi nici Raiului. Aici, vor afla curând, toate regulile şi restricţiile din Chaos sunt uitate, iar protagoniştii noştri fac cunoştinţă cu o societate, dacă o putem numi societate, sălbăticită în totalitate.
Dincolo ne aruncă, fără o pregătire prealabilă, într-un teritoriu sălbatic, unde oamenii sunt transformaţi în fiare, iar răul absolut îşi iţeşte coarnele de unde te aştepţi mai puţin. În cel de-al treilea volum, Theo Anghel ia omul modern, îl dezbracă de straturile sociale şi-i conferă statut de fiară sălbatică. Ce iese la final? O realitate crudă dosită sub straturi sociale ale unor fiinţe umane sălbatice.
Mi-a plăcut acest volum. Făcând abstracţie de povestea crudă, dar necesară pe care o creionează Theo Anghel, m-am bucurat să-i văd pe Abel şi Ama puşi în valoare. Aflăm că Abel, în viaţa lui de om, i-a purtat Amei o iubire bolnăvicioasă, o iubire ce l-a împins la sinucidere. O sinucidere pusă în acţiune după ce-i luase viaţa bietei Ama, care nu-i împărtăşea sentimentele. Cei doi, cu amintirile umane active se vor război pe tot parcursul romanului.
Mai avea un arc pe care i-l dăduse Amei. Pretindea că simţise în ea pe Diana, zeiţa vânătorii. Aiurea! Cred că spera ca nebuna să-l omoare pe Abel şi aşa să apucăm şi noi măcar un strop de linişte.
Cititorul va avea parte nu numai de necunoscutul din Purgatoriu ci şi de războiul continuu dintre Ama şi Abel. Sarcasm, ironie, violenţă, acţiune şi o junglă a fiarelor cu chip de om, asta găsim în Dincolo, volumul trei din seria Am murit, din fericire, semnat Theo Anghel.
O poveste nouă, cu savoare de vechi, împletită în jurul unor personaje tot mai definite cu fiecare frază citită, cu acţiune fără limite şi fără a fi eclipsată de prejudecăţi.
De câte ori n-am auzit expresia: să te loveşti de pragul de sus? Şi dacă ţi-ai spart capul şi creierii ţi s-au împăştiat pe cel de jos, ce lecţie ar trebui să primeşti? Fiecare are pragul lui, pus deoparte. Se fereşte vreunul?
Alte recenzii de la Theo Anghel:
Frumoasa recenzia. Din pacate nu am apucat sa citesc seria. Dar e trecuta pe lista 🙂
Mulţumesc!