O mie de corăbii este o altă reinterpretare a războiului troian. Este povestea femeilor implicate în acest război. A celor care au luptat, au conspirat, au suferit sau doar au așteptat întoarcerea acasă a celor plecați la luptă. Zeițe, muze, sclave, regine, prietene, rivale, mame, fiice, toate și-au pus amprenta într-un fel sau altul, voit sau nevoit asupra celor petrecute. Unele nume mi-au fost necunoscute și a fost prima dată când le-am aflat povestea, altele sunt deja consacrate ca și planurile și acțiunile lor. Există o tendință în ultima vreme care se concentrează pe redarea poveștilor din perspectiva personajelor feminine din mitologie. Am citit câteva dintre aceste povești care folosesc empatia și căldura feminină și care transmit mai multă emoție decât poveștile clasice în care războiul și strategia primează. De la Circe a lui Madeline Miller până la Briseis schițată de Pat Barker, vocile femeilor se fac auzite, cu frustrarea, durerea și suferințele îndurate, prinse în acest război al bărbaților și într-o lume profund patriarhală în care rolul lor este destul de limitat. O mie de corăbii este o carte ce pune accent pe sensibilitate și colectivitate. Nu este vocea unei singure femei, este un personaj colectiv în care sunt înglobate tot felul de personalități și comportamente. Atât versiuni pozitive cât și versiuni negative, dar toate pline de feminitate și muzicalitate.
Haynes și-a luat referințele din literatura clasică, de la Homer la Euripide, a urmărit în special soarta personajelor feminine și a scotocit după puținele detalii pe care clasicii le-au lăsat în amintire. Ceea ce scrie este un roman feminist care pune pe tapet rolul femeilor în acest război, rol care a fost minimalizat de-a lungul timpului și subminat de importanța acordată bărbaților. Femeile nu sunt doar victime în acest război, ci parte activă, rolul și acțiunile lor au avut o mare influență și au înclinat de câteva ori soarta războiului. Supraviețuirea lor este un act de eroism la fel de curajos ca faptele bărbaților, poate chiar mai curajos. De cealaltă parte stau femeile rămase în urmă. Cele care așteaptă acasă. Cele rămase să conducă regatele și să crească copiii în lipsa soților. Sunt oare ele mai prejos decât soții lor? Ceea ce fac nu necesită la fel de multă putere și determinare? E viața lor mai puțin expusă pericolului?
Vocea cea mai puternică a poveștii este muza Calliope care cu ajutorul poeziei epice repovestește legenda acestui război și expune factorii lui decisivi. Călătoria nu este liniară, întoarcerile în trecut sunt dese, salturile de la o scenă la alta foarte mult folosite. Cei ignorați, femeile se grăbesc să-și depene povestea. Fiecare are povestea ei, fiecare își duce crucea, fiecare își plânge în propriul fel morții și multe luptă pentru supraviețuire în ciuda situației abuzive în care au fost aruncate. Soarta Andromacăi, ajunsă prada de război a lui Neoptolemus este atent și îndelung urmărită mult după terminarea războiului. Rezistența ei mi s-a părut supraomenească. Modul în care a reușit să-și depășească ura, să-și iubească copilul, să continue să trăiască. O altă poveste ce merită atenția este cea a nimfei Oenone, abandonată de Paris pentru o prințesă spartană. Dar bineînțeles că nimic nu egalează scrisorile inteligentei și abilei Penelope către soțul ei, Odiseu în lunga lui călătorie pe drumul de întoarcere acasă. Oare 20 de ani de așteptare nu denotă statornicie și forță?
Troia arde, distrugerea și măcelul sunt totale, troienii au fost părăsiți de zei, grecii au reușit în sfârșit după zece ani lungi să pună mâna pe prada mult dorită. Plaja troiană, locul care adăpostește tabăra grecilor, este plină de troiene luate sclave și transformate în văduve și orfane de nevoia de sânge a grecilor.
Dar omorurile nu s-au terminat. E rândul zeilor să-și ceară partea de sânge. Nimfe, regine, sclave, amazoane, zeițe, toate sunt obligate să trăiască aceast război crud, să plătească tributul și să facă față urmărilor lui nefaste. Fiecare dintre cele o mie de corăbii plecate pe mare duce câte o poveste a unei femei prinsă în acest joc sângeros al bărbaților.
