Recenzie ”Petru Dimitrie Cercel- Gentilomul valah care a fermecat Europa” de Cristian Moșneanu

Autor: Cristian Moşneanu
An apariție : 2017
Editura: Librex Publishing
Nr. Pagini: 143
Recenzie de Diana Daniela Macovei
Publicată la October 31, 2017
Recenzie ”Petru Dimitrie Cercel- Gentilomul valah care a fermecat Europa” de Cristian Moșneanu
Dă o notă cărții

Consider că pentru a reconstitui podul ce lega tinerii români de studiile şi descoperirile lui Xenopol, Iorga sau Papacostea este necesară o adaptare continuă şi rapidă la evoluţia şi chiar a limbajului noilor generaţii.

Pe scurt, fără a ne depărta de rigorile studiului ştiinţific, avem nevoie să facem istoria „cool” pentru cei tineri.

(Vasile Lupasc Sfinteş)

Într-un prezent haotic unde tinerii au atenția îndreptată spre trendurile în materie de vestimentație și gadget-uri este o provocare să faci din istorie ceva ”cool” și să încerci să le captezi atenția. Și totuși, citind Petru Dimitrie Cercel- Gentilomul valah care a fermecat Europa am tras concluzia că orice este posibil atâta timp cât există dăruire și ambiție. Și, la urma toată, de ce istoria nu ar fi ”cool”?

Petru Dimitrie Cercel- Gentilomul valah care a fermecat Europa reprezintă istorie ce poate capta atenția într-o măsură în care să uiți că citești ceva real, evenimente petrecute demult. Mulți dintre noi, atunci când vedem pe coperta unei cărți orice cuvânt ce aduce aminte de istorie, ne gândim imediat la banala carte de istorie din timpul școlii, de cele mai multe ori plictisitoare. Fiindcă, de ce să nu recunoaștem, mulți dintre noi am cam adormit în timpul orelor de istorie. Eu una așa am făcut. Cu ochii deschiși, dar am dormit.

Cristian Moșneanu a reușit să strecoare curiozitate și dorința de a afla mai mult. Aflând istoria lui Petru Cercel, nu numai că am aflat despre viața unui voievod ce nu este foarte des amintit, însă mi s-a trezit și dorința de a ști mai mult, nu numai despre el, ci despre istoria poporului român. Am descoperit că istoria poate fi o lectură plăcută plină de cunoaștere atunci când este scrisă într-un mod accesibil și surprinzător.

Istoria „această pulbere care rămâne în clepsidra timpului”, nu este nici mai mult nici mai puţin decât un jurnal de călătorie al istoricului.(…) într-o carte de istorie cercetătorul redă evenimentele, având ca puncte de reper borne inegal în timp. Deşi evenimentele sunt redate în jurnal pas cu pas- ele reflectă totuşi viziunea celui care le notează, viziune cernută prin filtrul propriei minţi, în care presară picături de subiectivism, uneori mici alteori mai mari.

Pentru un om ca mine, certat cu istoria, această carte poate fi considerată o mică mină de aur. Ai parte de un tur istoric asezonat cu picanterii din spatele cortinei, picanterii ce lipsesc din obişnuita carte de istorie. Citind Petru Dimitrie Cercel- Gentilomul valah care a fermecat Europa am descoperit o istorie repetitivă cu personaje noi. Imaginea de ansamblu nu s-a schimbat de-a lungul vremii, doar timpul a trecut ca vântul, în timp ce învățătura din greșelile trecutului a fost trecută cu vederea.

Îți place cartea până acum? Vezi și lista cărților scrise de Cristian Moşneanu.

Lucrurile ar fi mers şi mai bine dacă Petru nu ar fi fost strâmtorat de creditori şi birul care trebuia acordat turcilor.

Trecând peste ruptura mea cu istoria, despre greșelile repetitive în care, consider că poporul român se lasă prins ca într-o buclă a timpului, Cristian Moșneanu ne aduce în atenție viața domnitorului Petru Dimitrie Cercel. Un om de cultură, un voievod suprinzător care nu a avut nevoie decât de doi ani pentru a-și demonstra aura periculoasă în fața celorlalți. Cel mai înfricoșător lucru ce îl poate deține un om este cunoașterea. Nu cruzimea, nu armata de mercenari, ci doar de cunoaștere este nevoie pentru a-ți înspăimânta inamicii și a le insufla o dorință atroce de a te îndepărta.

Comparativ cu ceilalţi voievozi, Petru Cercel, nu s-a limitat în a unelti politic, săpându-şi adversarii, ci a avut preocupări cu totul deosebite ajungând a-şi însuşi o cultură vastă, fiind unic în acest sens în rândul domnilor munteni.

Petru Dimitrie Cercel a avut două atuuri: cunoaștere și șarm. Cea dintâi i-a adus animozități și dușmănie din partea inamicilor, iar cea din urmă i-a adus aliați precum Caterina de Medici și Regele Henric al III-lea. Însă niciuna dintre ele nu a reprezentat un scut suficient de puternic pentru a-i atribui acea putere necesară păstrării unui scaun domnesc. Cine îi aduce căderea, dar și pașii făcuți în lumea celor puternici pot fi urmărite într-o manieră cu suflu nou ce poartă amprenta autorului Cristian Moșneanu, un scriitor ce face istoria plăcută și pe gustul tuturor.

Mereu am considerat că un sculptor, fie el atins şi de genialitatea lui Brâncuşi, nu poate da viaţă veşnică propriei creaţii dacă materialul pe care îl ciopleşte este rigid şi sfărâmicios.

În ciuda reticenţelor, mă văd obligată să recunosc că mi-a plăcut această carte. Am primit un tur istoric inedit pe care-l recomand tuturor. Așa că vă invit cu mare drag să pășiți în povestea istorică al acestui domn al Țării Românești; eu, între timp, m-am hotărât să plec în alt moment istoric al poporului român. Mi s-a șoptit că mai sunt câteva cărți istorice ”cool” printre paginile cărora merită să te pierzi. Revin cu noutăți.

(…) Cunosc ce vrei să știi, copile. Știu că ești îngândurat
Tolba zăbovită a istoriei cerne totu- ncețoșat;
Iară ceea ce se așterne-i ușă cu cărări pe lângă
Una-n stânga ce e dreaptă, alta-n dreapta ce e strâmbă.

Lectură plăcută!

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
BOOKNATION.RO ÎȚI FACE PLINUL DE CĂRȚI!
Am dat drumul la un concurs inedit în care poți câștiga 7 super cărți 📖! Dă click pe butonul de mai jos pentru a te înscrie și pentru a descoperi cărțile! 👍

PARTICIPĂ LA CONCURS

Iubim comentariile tale :)