Recenzie „Poveştile micuţei RA” de Elena Ştefan

de | dec. 13, 2016 | Beletristică, Cărți pentru Copii, Literatură Contemporană, Literatura Română, Recenzii cărți

Nu uita niciodată:

…ai fost aleasă să fii un creator din Creator!

Citind Poveştile micuţei RA, m-am teleportat în timpurile copilăriei. Acel tărâm unde sufletul tău va dăinui veşnic în puritatea şi naivitatea tipică copilăriei.

După ce am cunoscut-o pe Elena Ştefan– adultul din paginile Aşa am fost eu, a venit timpul să o cunosc pe Elena Ştefan– copilul din Poveştile micuţei RA, o Elena Ştefan trecută prin puritatea copilăriei şi înflorită în minunatul stagiu de mamă. O mamă creatoare care a ştiut să insufle volumului de faţă strălucirea şi puritatea specifică poveştilor pentru copii.

Astfel am străbătut etapă după etapă în lumea minunată a poveştilor copilăriei. Învăţăm, copii fiind, să iubim dincolo de aparenţe prin intermediul blajinului Hoffy şi asistăm la naşterea lui Moş Crăciun şi a lui Moş Ene, cunoscând-o totodată şi pe Crăiasa Iarnă.

Suntem pe rând, copilul uimit ce descoperă minunile iernii, gărgăriţă plăpândă în căutarea mamei pierdute, micul rege al junglei, aspirant la îndepărtata junglă.

Dar cea mai acută identitate este cea de mici suflete, raze plăpânde născute din iubire şi crescute cu miros de mamă, veşnic protector al sufletelor noastre firave, veşnic cuib în a cărui braţe ne ascundem constant când dăm chip cu lumea înspăimântătoare din jur.

-Mami, fă-mi cuibuşor! spuse Roberta în timp ce escalada patul.

Cuibuşorul se forma din braţele protectoare ale mamei, unde fetiţa se culcuşea într-o infinită linişte, păzită de Îngeraşi.

Poveştile micuţei RA este o carte pentru copii, în primul rând, şi o reîntoarcerea la anii copilăriei, pentru adulţi, în al doilea rând. Vom simţi deopotrivă cu proprii copii plăcerea sinceră de a ne pierde paşii în naivitatea pe care copilul din noi încă o mai are dar de care adultul din oglindă se ascunde.

Indiferent de ce-ţi va spune lumea, indiferent de cum te va face să te simţi, întoarce-te în tine!

Acolo ai să reuşeşti să te culcuşeşti în braţele tale şi să-ţi găseşti liniştea de care ai nevoie.

Scoate-te singură de sub umbra durerilor, a frustrărilor şi oboselii.

Nimeni în locul tău n-o va face.

Titlu: POVEŞTILE MICUŢEI RA
Autor: Elena Ştefan
An apariție : 2016
Editura: CORESI
Nr. Pagini: 88
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2676

Alte recenzii de la Elena Ştefan:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Diana Daniela Macovei este redactor Booknation.ro de 11 ani, 3 luni și a scris până acum 310 articole. Se află pe poziția 6 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Diana Daniela Macovei aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments