Recenzie Primul Război Mondial-Controverse, paradoxuri și reinterpretări de Lucian Boia

de | ian. 12, 2015 | Istorie, Istorie, Recenzii cărți, Științe Umaniste

Lucian Boia Primul Razboi Mondial

Acum câteva zile am discutat despre cartea „Istorie și mit în conștiința românească” de Lucian Boia. Astăzi vă prezint o altă carte scrisă de acest autor intitulată „Primul Război Mondial-Controverse,paradoxuri și reinterpretări”.

Cartea „Primul Război Mondial-Controverse,paradoxuri și reinterpretări” a apărut anul trecut când omenirea a împlinit 100 de ani de la izbucnirea „Marelui Război” (cine se gândea că va mai urma unul și mai sângeros). În ea nu veți găsi o istorie completă a Primului Război Mondial sau o analiză detaliată a celor 4 ani de conflagrație. În această carte aveți ocazia să priviți războiul din mai multe puncte de vedere și aici mă refer în special din perspectiva puterilor înfrânte.

Cu toții știm că Primul Război Mondial a început datorită asasinării arhiducelui Franz Ferdinand și a soției sale. Putem fi de acord cu toții că a fost scânteia dar oare să fi fost adevărata cauză? Aici cartea domnului Lucian Boia devine foarte interesantă. Veți afla informații mai puțin cunoscute cum sunt următoarele:

– Rusia țaristă a fost prima care a mobilizat armata provocând Germania să răspundă cu același ordin;

– Germania prin contextul în care se afla (între două puteri: Franța respectiv Rusia) a fost nevoită să adopte măsuri pentru a-și apăra autonomia și suveranitatea;

– Franța dorea să dobândească înapoi controlul zonelor Alsaciei și Lorena etc.

De fapt, marile puteri din Europa urmăreau de câțiva ani producerea unei scântei pentru a începe ostilitățile. Un război era dorit însă nici o parte beligerantă nu a crezut că va fi atât de lung, greu și costisitor. Faptul că asasinarea arhiducelui a fost punctul zero este doar o conjunctură.

Dar Lucian Boia nu se oprește doar aici. Analizează și rolul României în acest război. Cum a fost clasa politică divizată între germanofili și antantofili. Au vrut românii din Vechiul Regat al României în acea perioadă să alipească Transilvania sau au preferat să o abandoneze? Cum s-a ajuns la Marea Unire? A întrebat cineva pe românii din Transilvania dacă sunt de acord sau nu cu noul lor statut în viitoarea Românie? Cât de apropiați se simțeau românii între ei? La toate aceste întrebări precum și la multe altele puteți afla răspunsurile în această carte. Vă spun de pe acum că veți fi surprinși la fiecare pagină.

Și totuși Primul Război Mondial a dat naștere Hărții Europei Moderne. De atunci și până acum harta a rămas relativ neschimbată. Cum au fost trasate granițele? Pe ce criterii? Care puteri au fost nemulțumite? Cum au ajutat germanii să pună bazele viitorului U.R.S.S. și a comunismului?

Putea fi evitat cel de-al Doilea Război Mondial ? Cu siguranță nu putem ști. Lucian Boia folosește în acest caz termenul de ucronie pentru a desemna „o istorie fictivă desprinsă la un moment dat de istoria reală, în urma unei interevenții „perturbatoare”„. Dar putem fi siguri, așa cum și autorul a spus, că al Doilea Război Mondial este consecința directă a Primului.

„Primul Război Mondial-Controverse,paradoxuri și reinterpretări” este o carte relativ mică la pagini având următoarele capitole: 1.Scurtă cronologie, 2.Un dezastru care se putea evita, 3. „Vinovații”, 4. Germania: o victorie posibilă, 5. România: „atât de mult noroc”, 6. Dreptate și nedreptate la Versailles, 7. Consecințe.

Este o carte minunată care respectă spiritul autorului de a-ți lărgi orizonturile.

„Nimeni nu mai e pus, așadar, la stâlpul infamiei, vinovăția e atenuată și difuză. Să sperăm că o asemenea interpretare, nuanțată, e mai aproape de adevăr. Nu e însă cazul să ne facem iluzii cu privire la obiectivitatea istoriei sau a istoricilor. Ideologia solidarității europene își spune astăzi cuvântul la fel cum și l-a spus ideologia confruntării dintre națiuni, în urmă cu un veac.”– Lucian Boia „Primul Război Mondial-Controverse,paradoxuri și reinterpretări”.

Titlu: PRIMUL RĂZBOI MONDIAL-CONTROVERSE PARADOXURI ȘI REINTERPRETĂRI
Autor: Lucian Boia
An apariție : 2014
Editura: HUMANITAS
Nr. Pagini: 120
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 4014

Alte recenzii de la Lucian Boia:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy
Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy

În ultima perioada, Elle Kennedy a explodat în popularitate. Serie ei "Off- Campus" a fost ecranizată și serialul a făcut furori pe toate platformele. După ce am văzut seria, mi-am adus aminte cât de mult mi-au plăcut personajele și cu cât drag am citit cărțile, așa...

Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde
Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde

Seria "Windy City" a fost o mare surpriză pentru mine. La început mi s-a părut că este prea ridicată în slăvi și având experiențe nereușite cu cărți promovate excesiv, dar fără substanță, am amânat-o cât am putut. Am amânat-o și din cauza primului volum, care între...

0 0 votes
Article Rating
Sergiu Telbisz a fost redactor Booknation.ro și a scris 20 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Sergiu Telbisz aici.
Subscribe
Notify of
guest

1 Comentariu
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

Good job 😀