Mai întâi, ca să înțeleg de ce opera lui Stendhal, “Roșu și Negru”, se numește așa, am căutat explicații la însăși creatorul ei. Așadar, Stendhal, pe numele său adevărat Marie-Henri Beyle, francez născut la Grenoble, susținea că prin noțiunea de ‘Roșu și Negru’ înțelege cariera preotească și cariera militară. Cele două, vom vedea mai apoi, au un rol decisiv în destinul personajului principal, Julien Sorel.
Cele două entități se atrag și se resping. Dar sunt mereu prezente într-o oarecare masură în viața provincialului care dorește să își depășească condiția.
Ca oricare dintre noi, și Julien Sorel, fiu de cherestegiu, simte că locul lui este undeva mai sus. Simte că fericirea lui va veni din altă parte. Știe că este o faptură deosebită. Și că trebuie să dovedească lumii că are un rol important în mersul lucrurilor.
Romanul clasic “Roșu și Negru” scris de Stendhal înfățișează înălțarea și căderea unui tânăr ambițios, pe scara socială
Acest tânăr chipeș este Julien Sorel care este hotărât să urce tot mai sus într-o societate crudă, monarhică. Ce pune preț mai mult pe vanitate și ignoranță, decât pe idei originale și libertatea de opinie. Bărbatul este determinat să se ridice deasupra originilor sale provinciale umile.
La început nu se dezice de valorile sale, adânc înrădăcinate în mintea sa. Dar apoi, realizează că succesul poate fi căpătat doar prin adoptarea unui cod de ipocrizie prin care toată societatea lucrează. Și începe să dobândească treptat ce vrea prin înșelăciune și egoism.
Cariera lui triumfătoare pentru un bărbat cu originea sa, îl duce în inima minunatului Paris. Într-o societate superficială, dar strălucitoare. Și pe rând, Julien va cuceri inima blândei Doamne de Renal și pe cea a orgolioasei domnișoare Mathilde. Însă la un moment dat, din gelozie și din prea multă patimă, bărbatul comite o crimă neașteptată și devastatoare. Iar aceasta îi va aduce căderea și totodată moartea.
Romanul “Roșu și Negru” de Stendhal este o satiră extrem de vibrantă ce portretizează societatea franceză după bătălia de la Waterloo
Astfel, după înlăturarea lui Napoleon Bonaparte de la conducerea Franței, după care mulți erau încă nostalgici, avem de-a face cu o societate coruptă și viciată până în măduva oaselor. Iar pe fundalul acestor vremuri, Julien Sorel încearcă să ducă o campanie machiavelică împotriva celor falși. Dar propriile emoții și sentimente pătimașe îl impiedică să aibă succes.
Și pentru felul în care este conturat bărbatul, el devine unul dintre cele mai intrigante personaje din literatura europeană. Acum, definim ca Julien Sorel pe oricine acționează sau a acționat în felul său pentru a-și depăși condiția umilă. Dar deși poate tragi să empatizezi cu personajul, într-un fel nu te gândești decât că își merită soarta. Cu toate că cea mai mare parte din vină se atribuie unei societăți superficiale, plictisite și dușmănoase.
Chiar dacă tânărul Sorel este în căutarea fericirii, nici măcar atunci când este în fața sa nu reușește să se bucure de ea așa cum trebuie
În schimb, el este copleșit de un triumf orgolios, și nu de pasiunea adevărată. Crede că doar fiind iubit de cineva mai sus decât el în scara ierarhică arată că este de fapt el cel superior. Dar vai, și când își dă seama de neajunsuri, este prea târziu. Societatea nu are cum să-i ierte greșelile și i-o plătește cu vârf și îndesat.
Dar nu ai cum, pe de altă parte, să nu fii de acord cu personajul. Julien se simte pierdut într-o asemenea mare de intriganți. El ar prefera să mărșăluiască alături de eroul său Napoleon în vremurile bune ale Franței.
Și în cele din urmă, tot datorită felului său diferit de a fi, are parte de un sfârșit trist. Dar just. Acesta nu este un roman clasic cu final fericit. Nici nu ar mai fi considerat așa de valoare dacă Stendhal i-ar fi dat alt curs. Atunci, chiar regretând un pic soarta micului provincial, gândești că până și acest final este definitoriu lui, ca personalitate.
Recomand cartea “Roșu și Negru” de Stendhal tuturor iubitorilor de literatură de calitate. Chiar dacă scrierea este un pic mai stufoasă, în unele cazuri fiind împărțită în două volume, merită citită cel puțin o data în viață.
Alte recenzii de la Stendhal:
