Am citit câteva recenzii la cărțile lui Llosa prin online și m-am întărâtat nițel. Mi-a fost frică de o dezamăgire când am început Sărbătoarea Țapului, dar n-a fost cazul. Scrie în forță Llosa, scrie trivial și vulgar, e brutal și misogin, sfâșie inima, își bate joc de orice valori etice, îți răstoarnă așteptările, îți omoară speranța și menține presiunea până la sfârșit. Reușește să te facă să simți violența și cruzimea ca și cum s-ar răsfrânge pe propria ta piele. Poate e vorba de sensibilitate și empatie din cauză că am habar cu ce se mănâncă pâinea asta, de dictatură vorbesc.
Sunt pasionată de istoria sud-americană, mă atrag locurile astea ce au fost leagănul unor civilizații ieșite din comun, nimicite de colonianismul barbar și sângeros al europenilor. Mare păcat că „civilizația” a ținut cu dinții să-si pună amprenta bolnavă și urâtă pe frumusețea nativă a acelor etnii. Și influența acestei „emancipări” se poate observa încă după multe secole.
Sărbătoarea Țapului este povestea unei „Epoci de Aur”, plină de abuzuri și măceluri, de teroare și violență. Dar, nu această epocă mi s-a părut groaznică, deși este evident extrem de crudă, ci perioada imediat următoare sfârșitului „iubitului” dictator, Fiului Binecuvântat, Binefăcătorului Țării, Generalisimului, Părintelui Patriei Noi, Excelenței Sale.(vă sună cunoscut genul ăsta de elogii?) Perioada de bază este ultimul an din viața dictatorului, dar salturile din prezent în trecut și în viitor sunt foarte dese și capitolele înșiră un lung șir de tragedii și frustrări. O întreagă generație ce a venit în contact cu acest despot care încă simte tensiunea terorii și după 30 de ani de la moartea lui. Oameni atât de înspăimântați încât l-au jelit când a fost asasinat. Oameni ce nu se pot împăca cu propriile alegeri, ce-și blesteamă lașitatea, ce-și urăsc rădăcinile și care nu pot ierta sau uita trecutul. Pentru că i-a stigmatizat, le-a luat demnitatea și i-a scuipat ca pe ciumați degeaba. Oameni care și-au pus încrederea și viața în mâinile părinților, ale fraților, ale soților și iubiților, și-au sfârșit bătuți, umiliți, violați, sfâșiați și torturați în moduri inimaginabile.
Sunt urmărite câteva personaje principale ale căror destine s-au intersectat cu cel al marelui dictator. O femeie, imigrată de 35 de ani din țară, avocată de succes acum în New York, fiica unui înalt demnitar dominican ce a servit toată viața interesele dictaturii trujiliste și câțiva dintre cei care au complotat la asasinarea acestuia, motivele, temerile și urmările acțiunilor lor.
La instalarea lui Trujillo la conducerea țării, aceasta era amenințată de o invazie haitiană, dependentă și umilită de Statele Unite care controlau vămile, aprobau bugetul și nu permiteau existența unei monede dominicane, sfâșiată de conflictele între diverse personalități politice și militare autohtone. Începuturile acestei conduceri promiteau mult, dar încet încet, Trujillo s-a transformat într-un despot sângeroas și nemilos, care controla tot cu mână de fier. Nimic nu scăpa examenului său amănunțit și interesat de putere. Monopol asupra fabricilor, încălcarea celor mai elementare drepturi ale omului, cultul personalității, clientelism, favoritism, președinți marionetă, demnitari demiși și reinstalați la conducere, toate în funcție de toanele marelui Șef. Renumit și recunoscut mondial pentru cumplitul Masacru al Pătrunjelului în timpul căruia zeci de mii de haitieni au fost asasinați, Trujillo a dezvoltat o întreagă tactică pentru mascarea asasinatelor ca accidente.
Dincolo de fațada unei țări care se dezvolta într-un ritm forțat, condusă de un politician genial și inspirat, se ascundea adevărata față a corupției și dictaturii care lăsa pe marginea drumului triumfal al succesului, grămezi de oameni morți, umiliți și distruși. Propaganda mincinoasă, corupția si violența acestui regim sunt extreme și conduse de ambiția politică a unui monstru. O epocă de abuzuri, asasinate, spionaj, izolare și frică. Un sistem diabolic în care toată populația devenea complice în slujba regimului, în care cea mai mică rezistență sau nesupunere se solda cu o baie de sânge. Oroarea devenită legendă.
Alte recenzii de la Mario Vargas Llosa:
