Recenzie „Scrisoare către tata” de Franz Kafka

În lectură, fiecare cititor are calea sa proprie întru cunoașterea scriitorului. Unul preferă să îi dea mâna doar prin intermediul cărților sale, altul preferă o îmbrățișare cu biografia sa, memoriile, jurnalele sau să bea un ceai cu autobiografia proaspăt scoasă din cuptor!

Eu nu am preferințe, totul depinde de timp și întâmplare.

Voia sorții a fost să am „tema pentru acasă” și să caut ceva scris de Kafka, însă am ales ceva care este detașat de opera sa „obișnuită”, de aceea vă îndemn cu încredere, dacă doriți să îl cunoașteți „altfel” pe Franz, „Scrisoare către tata” este perfectă pentru o introducere în lumea acestuia!

Pot pune pariu, Kafka nu și-a închipuit o clipă că această revelație, dornică de a ajunge în mâinile tatălui său, o să devină o piesă importantă în puzzle-ul biografiei sale, care, colac peste pupăză, așa și nu a fost citită de destinatar!

Era sau încă este un lucru obișnuit, ca în fiecare familie, fiul cel mare să calce pe urmele tatălui sau, în special dacă era unicul băiat, altminteri se crea o disonanță puternică, și din urmaș deveneai dezamăgire. Franz trece prin asemenea momente, când propriile alegeri, dorințe, când propria cale devine absurdă sau amuzantă în fața celui pe care îl idolatrizează și urăște în același timp.

Familie, relații, cuvinte și o analiză minuțioasă a tot ceea ce îl făcea să se simtă rău și bine în același timp, pentru că noi ne obișnuim cu răul necesar. Pentru Kafka, tatăl lui a fost apa care l-a fiert toată viața și în loc să îl înmoaie, l-a întărit, făcându-l unul din cei mai consacrați scriitori ai tuturor timpurilor.