Cartea aceasta este o surpriză pentru mine. Deși, nu mi-a descoperit nimic nou, realizez importanța ei pentru cititorii neinițiați în lucrări de psihologie, pedagogie. Se vede că autorul a avut ca suport nu doar cărțile sfinte, pe care mereu le citează, dar și cărți din “lumea profană”. La un moment dat autorul transcrie cele opt tipuri de inteligență reperate de Gardner. Dar, să fiu înțeleasă corect, anume acest fapt mi-a plăcut în această carte, îmbinarea învățăturilor din scriptură, cu psihologia și pedagogia, sau educația în sens larg.
Cartea este menită să elucideze dileme existențiale. Cum să înțelegem că ne aflăm pe drumul cel bun și când hotărâm să abandonăm o cale care s-a dovedit a fi greșită? Cum putem învăța din greșeli? Își au loc regretele pentru alegerile din trecut? Care sunt criteriile după care apreciem că trăim o viață plină sau ne irosim?
Mai întâi autorul analizează în ce măsură dorințele sunt un păcat. “Viziunea ortodoxă asupra dorințelor este diferită: dorințele sunt o consecință firească a instinctelor vitale sădite de Dumnezeu în toate făpturile, și doar satisfacerea irațională a dorințelor poate duce la îmbolnăvirea voinței și la transformarea lor în patimi.”
Mai apoi autorul trece sub lupă darurile cu care este înzestrat fiecare om și necesitatea acestuia de a-și urma aceste daruri. În psihologie le numim mai degrabă abilități sau predispoziții, sau în limbaj popular ar fi înclinații spre ceva. Și deci, se evidențiază aici că “singurul neajuns care poate fi atribuit unui om este acela de a nu-și îndeplini rostul în funcție de darurile sale, care sunt prezente în mod obligatoriu, în măsura în care ele pot sluji armonia universală, atât cea socială, cat și cea cosmică.”
Se continuă această teză prin analiza societății în care trăiește omul, deci în psihologie numită influența mediului social în sens larg, cât și a familiei – în psihologie numit mediul social în sens restrâns. În acest sens, dau veridicitate tezei conform căreia “toate îndemânările și darurile sunt bune la locul și la timpul potrivit și pot fi dezvoltate sau inhibate în funcție de convențiile societății în care trăim și a grupului din care facem parte.”
Mi-a plăcut mesajul de încurajare al autorului potrivit căruia, bazându-ne pe mărturia Scripturii și concluziile savanților moderni preocupați de studiul comportamentului uman, n-ar trebui niciodată să regretăm că nu suntem născuți cu un dar sau altul, că nu știm să cântăm sau nu suntem destul de abili în mișcări, trebuie doar să identificăm înclinațiile care ne sunt proprii și să ne dezvoltăm. Cu siguranță există o zi și un ceas când ne vom descoperi predestinația.
Autorul merge și mai departe, menționând că nici alegerile din trecut nu trebuie să ne servească drept motiv de regret. Calea pe care am urmat-o a fost cea care ne-a îndreptat spre descoperirea propriei predestinații.
În continuare autorul vine să aducă prin diferite exemple biblice dovezi de susținere a ideii că devenim asemeni exemplelor din viața noastră. Într-adevăr, imitarea este principalul mod de învățare și conturare a personalității umane. Deci să ne înconjurăm de oameni buni și înțelepți și să ne depărtăm de cei cărora nu vrem să ne asemănăm.
Dar ce facem când nu avem exemple demne de urmat în mediul nostru? Atunci, singura scăpare rămân lecturile. Acest capitol probabil a fost cel pe care l-am adorat. Sper să aibă o influență pozitivă asupra tuturor celor care îl citesc pe Baștovoi, dar și să-i motiveze să-și lărgească orizonturile prin lecturarea diferitelor tipuri de cărți, nu doar ale celor cu tentă religioasă.
Vasile cel Mare îl compară pe cititor cu o albină care se așează pe toate florile, fără să mănânce întreaga floare, ci din fiecare extrăgând doar polenul, din unele mai mult, din altele mai puțin.
Spre final autorul răspunde la întrebarea pusă pe copertă “Cum să-ți alegi calea în viață în funcție de darurile pe care ți le-a dat Dumnezeu?” Altfel zis, cum să-ți urmezi așa numita chemare. Ei bine, alegerile bune ne pun în armonie cu noi înșine și cu cei din jur. Pentru aceasta trebuie să muncim și să avem răbdare. Să învățăm de la cei mai buni și să nu renunțăm la marile speranțe în schimbul unei plăceri de o clipă.
Alte recenzii de la Savatie Baștovoi:
