Luna Iulie a fost luna în care a prevalat autorul Savatie Baștovoi. Cei care îmi urmăresc recenziile, au observa mai multe cărți citite de mine de la acest autor, în total în Iulie – 7 cărți. Și dacă vă întrebați, ce-o fi cu ea? S-a îndrăgostit iremediabil de scrierea lui Baștovoi sau care o fi cauza? Vă răspund cu franchețe că NU. Deși mi-a plăcut “Nebunul”, cartea cu care l-am cunoscut pentru început, totuși cu cât am avansat în lecturile marca Baștovoi, am descoperit o personalitate cel puțin bogată în contradicții.
Pe alocuri mă cucerește cu niște remarci menite să facă lumea mai bună, alteori mă șochează prin replicile tăioase în contextul unor subiecte asupra cărora un călugăr nu ar trebui să se afirme. Drept urmare, mi-a trezit curiozitatea și mi-am zis că așa cum am găsit cărțile lui la niște prieteni, se poate să-l descopăr. În plus, cărțile sale adesea se citesc în câteva ore, la volum sunt mici.
Roman considerat autobiografic, publicarea lui a putut fi înfăptuită doar după moartea tatălui lui Savatie Baștovoi. Vă întrebați probabil de ce? Fiindcă aici Savatie face o mărturisire de o sinceritate debordantă privind conflictul avut cu tatăl său, un ateist științific. Pe lângă aceasta, romanul conține scene din copilăria autorului. Apoi urmează adolescența și studiile la liceul de arte. Descoperirea lui Nietzsche și Freud, iar mai apoi o întâmplare care l-a întors cu fața sper Dumnezeu.
La acea întâmplare, puțin verosimilă, aș dori să mă opresc. Deci, fiind adolescent, a mers împreună cu niște colegi, să se distreze pentru o noapte la poalele unei păduri. Și fiindcă era tare curios să vadă cum e să te îmbeți, a băut singur o sticlă de vodcă. Mai apoi a căzut într-un fel de comă alcoolică, cel puțin așa pare din cele descrise. Și uite în acest moment i s-a arătat Hristos. Seamănă mai mult cu o halucinație, dar asta e…
Am fost surprinsă să aflu că Savatie a fost închis într-un ospiciu, a ucis o pisică zdrobindu-i capul cu o piatră și da, este pentru uciderea câinilor vagabonzi. Multe lucruri vin în contradicție cu personalitatea sa, sau este prea complicat pentru a fi înțeles, însă probabil cel mai bun răspuns ni l-a dat însuși autorul:
Puțini sunt oamenii constanți, fie în rău, fie bine. Și eu am atâtea fețe și în toate mă regăsesc atât de mult, încât nici nu mai știu care mă reprezintă cel mai bine, cu alte cuvinte, cu care dintre toate aceste feți voi merge la judecată? Iar acest cameleonism, nesuferit și pentru mine și pentru cei din jur, l-a moștenit de la tatăl meu.
Alte recenzii de la Savatie Baștovoi:
