Singur pe lume, publicat în anul 1878, este cel mai cunoscut roman al scriitorului francez Hector Malot, autorul a peste șaptezeci de volume.
Romanul spune povestea lui Remi, un orfan crescut de doica sa până la vârsta de opt ani, într-un sat sărăcăcios din Franța. Găsit pe o stradă din Paris de soțul tușei Barberin, copilul este luat în custodie de acesta în speranța unei recompense ulterioare de la părinții copilului.
Vocea narativă este cea a lui Remi, personajul principal, care își spune povestea. Romanul debutează cu o propoziție foarte puternică – Sunt un copil găsit.
Condamnat parcă să fie despărțit de toți oamenii pe care ajunge să îi iubească, Remi este vândut de soțul femeii unui dresor de câini – Vitalis, care străbate țara în lung și-n lat alături de trupa sa: trei câini – Capi, Dolce și Zebrino – și o maimuță – Domnul Suflețel.
Ceea ce pare a fi un blestem pentru micul copil smuls din brațele femeii care îl crescuse se dovedește a fi o binecuvântare, căci Remi pleacă într-o călătorie de maturizare cu speranța în suflet că la finalul ei își va găsi familia.
„Singur pe lume” este mai mult decât un roman al copilăriei. Este un roman despre prietenie, încercări, familie și maturizare.
În ceea ce mă privește, „Singur pe lume” a fost romanul copilăriei mele și mi-e foarte greu să fiu obiectivă în ceea ce îl privește.
Povestea este atât de bine scrisă încât nu cred că poți să-l parcurgi fără să zâmbești imaginându-l pe Capi cum salută cu lăbuța în dreptul inimii, pe domnul Suflețel cel neascultător cum își face giumbușlucurile sau pe bătrânul Vitalis cum spune plin de voioșie Înainte, copii!
Recomand romanul tuturor cititorilor care vor o poveste despre copilărie și maturizare, iubitorilor de literatură clasică și, desigur, celor care l-au citit deja și vor să fie din nou tovarășii de drum al micuțului Remi.
