Recenzie „Trei femei” de Lisa Taddeo

de | feb. 28, 2022 | Non Fictiune, Recenzii cărți

🔥 CARTEA TREI FEMEI ARE REDUCERE PE:

copertă Trei femei de Lisa TaddeoCredeam atunci când am auzit prima dată de ea că „Trei femei” de Lisa Taddeo este o carte de ficțiune despre viețile amoroase a unor femei, personaje închipuite. Însă a fost șocant să aflu că, de fapt, scrierea este o non-ficțiune, iar poveștile relatate în ea sunt cât se poate de reale. 

Poți să judeci, poți să compătimești, poți să te regăsești în poveștile celor trei femei din carte.

Poți să te identifici cu nevoile lor fizice și cu dorințele lor carnale. Dar nu poți face abstracție de rolul masiv și predominant negativ pe care îl au bărbații în viața lor dată peste cap. Chiar dacă vei citi despre femei puternice, care pot părea dominatoare sau într-un punct în care par să știe ce vor să facă cu viața lor, tot le vei descoperi sensibilitățile și vulnerabilitățile.

Pregătește-te să fii obiectiv citind „Trei femei” de Lisa Taddeo, fie că ești cititor de gen feminin, fie că ești cititor de gen masculin

Fiecare dintre cele două sexe poate învăța sau afla câte ceva despre reprezentanții genului opus. Dar chiar și neștiute sau ascunse fețe ale genului din care face parte. De asemenea, cartea nu este pentru pudici, deși nu este și nici nu se vrea a fi literatură erotică. În nici un caz! 

Dacă îți place recenzia cărții TREI FEMEI, atunci vezi 👉 lista cărților scrise de Lisa Taddeo

Cu toate că vei întâlni pasaje și descrieri de activități senzuale cât se poate de specifice, acestea nu sunt vulgare sau nu trebuie percepute ca fiind vulgare înadins. Asta deoarece sunt relatări aproximative ale poveștilor de viață și de amor ale unor femei ca oricare altele. Sunt lucruri petrecute cu adevărat care au marcat pe viață, aș putea preciza eu, personalitățile și parcursul acestor trei femei ale căror povești autoarea le-a investigat și documentat în non-ficțiunea de față.

Protagonistele acestei capodopere de non-ficțiune despre care autoarea Elizabeth Gilbert susține că a marcat-o profund așa cum nu a mai făcut-o de mult timp o carte, sunt Lina, Maggie și Sloane. Ai zice că numele lor nu au nimic special și că nu îți amintesc de vreo poveste anume. Dar toate aceste femei americane au trăit și probabil mai trăiesc și în prezent(deoarece ne sunt contemporane) adevărate drame provocate de una și aceeași sursă mistuitoare: pasiunea. 

Nu îți va veni să crezi, așa cum nu mi-a venit nici mie prea ușor la începutul lecturii, că poveștile lor de viață sunt reale

Într-atât sunt de dramatice și de ieșite parcă dintr-un tărâm fantezist, unde parcă un scriitor cu o imaginație debordantă s-a hotărât să spargă târgul pentru a-și câștiga popularitatea.

De fapt, nu e atât de simplu și nici de frumos. Totul e pe bune și adevărat. Iar autoarea Lisa Taddeo, jurnalistă la publicații cunoscute în Statele Unite, a făcut în aproape 10 ani de zile o incursiune repetată în căminele și viețile celor trei femei, subiecte ale cărții. Totul pentru a documenta viețile amoroase și problemele cauzate de dorință a unor femei cât se poate de diferite din anumite puncte de vedere, dar asemănătoare în esență în ceea ce privește nevoia lor de iubire și acceptare.

Mesajul vital care se transmite prin această carte deschisă, dar care pe mulți șochează, este că în calitate de femei, nu suntem singure. Și că deseori, ceea ce poate părea de necrezut, este mult mai întâlnit iar viața chiar bate filmul. 

🔥 CUMPĂRĂ CARTEA TREI FEMEI CU REDUCERE DE PE:

Titlu: TREI FEMEI
Autor: Lisa Taddeo
An apariție : 2020
Editura: LITERA
Nr. Pagini: 336
Limba: Română
Gen Literar: Alte Genuri
Nota recenzorului: 9 / 10
Vizualizari recenzie: 807

Alte recenzii de la Lisa Taddeo:

Top 100 cărți ale anului 2023

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie “Arta negocierii” de Chris Voss

Recenzie “Arta negocierii” de Chris Voss

Chris Voss, fost agent FBI, cu o experiență de neegalat în domeniul negocierilor, scoate acest manual aplicabil vieții de zi cu zi. Arta negocierii cuprinde zece capitole cheie, fiecare dintre ele subliniind un punct crucial în desfășurarea unei negocieri. Oare chiar...

Recenzie „Rivali divini” de Rebecca Ross

Recenzie „Rivali divini” de Rebecca Ross

Povestea mea cu această carte este una "dragoste la prima vedere", pentru că m-am îndrăgostit de copertă, lucru care nu mi se întâmplă așa des. Eu nu mă las impresionată de design, dar în acest caz, este IMPOSIBIL că nu cazi pradă frumuseții sale. Aproape că nici nu...

Recenzie „Coliba unchiului Tom”, de H. Beecher-Stowe

Recenzie „Coliba unchiului Tom”, de H. Beecher-Stowe

Opera principală a lui Harriet Beecher Stowe „Coliba unchiului Tom” are o moștenire incredibilă. Concentrându-se pe situația sclavilor afro-americani din SUA înainte de război, a fost acuzat de Abraham Lincoln de izbucnirea Războiului Civil American și este ușor,...

0 0 votes
Article Rating
Oana Maria Stefan este redactor Booknation.ro de 5 ani, 1 lună, 25 zile și a scris până acum 418 articole. Se află pe poziția 5 din 44 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Oana Maria Stefan aici. Oana Maria Stefan are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments