Recenzie „Coco Chanel” de Edmonde Charles-Roux

de | oct. 14, 2015 | Biografii, Recenzii cărți

   Coco Chanel Edmonde Charles Roux  Îmi place ca moda să coboare în stradă, dar nu admit ca ea sa vină de acolo. (C.C)

Edmonde Charles-Roux , fiică a lui Francois Charles – Roux (ambasador al Frantei) a fost infirmieră – voluntar ( al 2-lea război mondial), jurnalistă, scriitoare (Să uiți Palermo, 1966). Cu Coco Chanel ea face „filmul” unei epoci, nu doar a unei femei renumite. O epocă în care, dincolo de orice au văzut sau suferit femeile, ele nu și-au pierdut interesul pentru modă, sau dorința de a arăta bine.

Coco (Gabrielle) Chanel, unul dintre răsunătoarele nume ale vremurilor, a schimbat cu siguranță lumea de după ea; aproape că nu există fată, femeie care să nu fi auzit de ea, idei și concepte s-au născut în atelierele sau în preajma ei.

Provenind dintr-o familie numeroasă, cu o existență aventuroasă, a înfruntat obstacole de tot felul până să ajungă cea pe care o ținem minte astăzi. Mereu roasă de originile sale umile, a făcut tot posibilul pentru a șterge urmele acestora.

A avut o existență tumultuoasă, a supraviețuit și rezistat în condiții dintre cele mai grele. S-a iubit cu bărbați celebri, bogați, puternici; ironiile sorții, necruțătorul destin sau propriile alegeri au făcut să fie mereu amantă, niciodată soție. Paradoxal, cu cât devenea mai bogată, mai celebră, mai puternică, se simțea tot mai singură.

Ce este oare cel mai mult de trăit și cel mai scurt de povestit? Să fii singură… (E.Ch – Roux)

Coco Chanel, o carte stufoasă, un fel de biblie a celor care vor să afle cât mai multe  din  viața creatoarei de modă. Un volum care abundă în detalii de tot felul, atât despre ea, cât și despre cei care au cunoscut-o / au avut legătură cu ea. O lectură care poate deveni obositoare pe alocuri, tocmai datorită cantității mari de informații.

Un cadou potrivit, oportunitate de evadare sau cunoaștere a unor episoade ale istoriei sec. XX, una dintre carțile care își merită atât banii, cât și timpul investite.

Nota: 9 / 10

Titlu: COCO CHANEL
Autor: Edmonde Charles-Roux
An apariție : 2011
Editura: RAO
Nr. Pagini: 634
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 5148

Alte recenzii de la Edmonde Charles-Roux:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Adelina Sănduleac a fost redactor Booknation.ro și a scris 100 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Adelina Sănduleac aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments