Recenzie ”Martha F. Viața mea cu Freud” , de Nicolle Rosen

de | mai 15, 2017 | Biografii, Literatura Universală, Memorii, Recenzii cărți

 O lectură lineară, puțin surprinzătoare, care dezvăluie și ascunde în același timp. Martha Freud ni se înfățișează ca fiind soția devotată și supusă marelui geniu, mereu preocupată de bunăstarea acestuia. Volumul e de fapt o serie de corespondențe dintre aceasta și Mary Huntington-Smith, prin care se dezvăluie  benevol, în confesiuni  de  familie.

Sigmund mă cucerise ca un general la bătălie, fără să-mi lase timp să respir sau să gândesc.

…nu mai eram stăpână pe destinul meu. Ardoarea lui mă prinsese într-un vârtej. Nu puteam să mă opun lui, nu puteam să nu mă îndrăgostesc și eu.

Sunt devoalate culise previzibile dealtfel, ale căsniciei cu un asemenea geniu. Comportamentul ambilor soți  față de copii, cariera dezvoltată treptat, evoluția cuplului precum și contextul istorico-politic în care  au trăit, fac obiectul scrisorilor pe care bătrâna doamnă Freud le trimite lui Mary, într-un efort de rememorare mai mult sau mai puțin plăcut.

Certitudinea e semnul geniului.

Natura hotărâse destinul unei femei, dăruindu-i frumusețe, farmec și blândețe.

Titlu: MARTHA F. VIAȚA MEA CU FREUD
Autor: Nicolle Rosen
An apariție : 2005
Editura: LUCMAN
Nr. Pagini: 270
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 1902

Alte recenzii de la Nicolle Rosen:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Alina Sanda a fost redactor Booknation.ro și a scris 12 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Alina Sanda aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments