Am descoperit recent cartea lui Ion Aion, intitulată Spovedania unui preot ateu. La început nu știam exact despre ce era vorba, dar ceea ce m-a atras a fost de departe titlul acesteia. Preot? Ateu? Spovedanie? Ce legătură au cele trei cuvinte? Un preot este ateu?
Ei bine, m-am apucat să citesc puțin din ea, crezând că nu va fi nevoie să o și termin. Eram ferm convinsă că este genul de carte pe care o poți lăsa de pe o zi pe alta. Dar m-am înșelat! Și uite așa am ajuns să o termin și să și scriu despre ea.
Acum, dacă vă întrebați cine este Ion Aion, vă spun că acesta este de fapt un pseudonim, nu este numele adevărat al autorului, un doctor în teologie, profesor de greacă veche cu performanțe didactice excepționale și preot de peste 11 ani (asta până în momentul în care și-a dat demisia din preoție, urmată de caterisire, găsindu-și astfel vocația în literatură).
Cartea lui este o confesiune! Tu, cititorul, ești cel care îl ascultă. Cumva, rolurile se inversează. Tu joci rolul preotului care îl ascultă și care nu îl judecă pe enoriaș. Cam așa am văzut eu lucrurile, cel puțin.
Ion Aion te provoacă, la propriu, să găsești anumite răspunsuri cu privire la divin, condiția umană și credință, trecând de la niște istorisiri cu un oarecare umor negru, până la o doză de tragism care nu are cum să te lase indiferent.
În limba latină babelor li se zicea anus, după cum tot anus însemna și partea din dos a omului.
Ăștia (viermii necrofagi) se hrănesc din moarte, îți dai seama? Sunt mai presus de noi. Omul nu pretinde altceva de la sine decât să trăiască ușor și să moară ușor. Trăiește pentru a muri. Pe când viermii ăștia mănâncă și moartea ca să trăiască.
Dacă ești genul de persoană care nu știe să facă diferența între a fi religios și a fi credincios (căci, ce să vezi, chiar există o mare diferență între cele două concepte, diferență care este punctată și în această carte), dacă ești genul de persoană care nu concepe să existe opinii diferite de ale tale, îți sugerez să găsești o altă carte pe care să o citești. De ce? Pentru că nu vei putea înțelege cu adevărat despre ce este vorba și vei lua ad literam ce scrie, fără să analizezi contextul și fără să te introspectezi.
Autorul își exprimă atât de asumat și de argumentat opiniile, încât vei începe să te întrebi dacă și tu dispui de argumente pentru ceea ce crezi sau dacă doar ai luat totul de-a gata, fără să gândești.
Nemurirea crește dinăuntrul nostru și ne condamnă la moarte, ca în teologie…Măi să fie, moartea e nemuritoare în noi, ca în viață.
Alte recenzii de la Ion Aion:
Corect, este o spovedanie, o confesiune, însă o confesiune e însoțită de un regret, nu de mândria/ încântarea că ai făcut acele lucruri. Termenului ”spovedanie” îi este dat un cu totul alt sens. Autorul consideră că ceea ce se întâmplă în final este tocmai ceea ce ar fi trebuit să facă de la bun început. Poate fi considerat regret doar în sensul de.. regret că n-a făcut-o mai demult. Nicidecum, însă, sentiment de vinovăție. Plus că – să nu uităm – este vorba de o confesiune parțial adevărată. Lucrarea este ficțiune. Sau am putea spune: ficțiune amestecată cu adevăr. Ceea… Read more »
Vă mulțumesc pentru opinia exprimată și pentru faptul că ați citit recenzia! Fiecare om, fiecare cititor dispune de dreptul la liberă exprimare, ceea ce am făcut și eu prin intermediul a ceea ce am scris, dar și dumneavoastră prin comentariul postat! Mă bucură faptul că ați ales să împărtășiți și o altă viziune asupra acestei cărți! O zi frumoasă! 🙂
Cum se leaga cineva de religie, cum se gasesc unii sa sara in sus. Prima parte este adevarata, a doua parte este filozofie, nu fictiune. Ne incrancenam sa ramanem in dogme si traditii de 2000 de ani. Nu poti exprima o parere daca nu ai studiat teologia. Teologia, adica stiinta lui Dumnezeu? Religia nu are nimic in comun cu logica si stiinta. Este un paradox. Poate teodogmatica, mai exact spus.